Antena Meniu Search
x

Primele imagini cu accidentul feroviar de la Fetești. Cătălin Drulă: Se pare că mecanicul a adormit și era băut. Lista trenurilor spre litoral afectate

Mecanicul trenunului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată, în stația Fetești, ar fi adormit și ar fi fost sub influența alcoolului, a spus, joi dimineața, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. De asemenea, sistemul care ar fi trebuit să frâneze trenul nu funcționa.

de Redactia Observator

la 29.07.2021, 11:38

Vezi și

Întrebat ce ar fi cauzat accidentul feroviar de la Fetești, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus, joi dimineața, la Antena 3, că, cel mai probabil, conductorul trenului a adormit la volan și se afla sub influența alcoolului. „Vreau să transmit un semnal destul de clar către acești operatori de marfă din zona privată, pentru că, în fine, de la stat a mai rămas un singur operator, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Din primele informații pe care le avem de la fața locului, sistemul de siguranță automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcțional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi. Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înțeles, da (ar fi adormit - n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înțeleg că era și sub influența alcoolului”, a spus Cătălin Drulă, potrivit Mediafax

Ialomița. Accident feroviar la Fetești. Două trenuri de marfă s-au ciocnit

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că magistrala București - Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării celor două trenuri private de marfă. „Menționăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depățit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omenești, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată”, a spus Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Trafic feroviar deviat

Pe acelaşi subiect

Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești - Movila - Țăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești - Buzău - Făurei - Fetești.

Două trenuri de marfă s-au ciocnit în noaptea de miercuri spre joi, în triajul staţiei CF Feteşti, anunţă joi dimineaţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa. Conform sursei citate, în cursul nopţii trecute, poliţiştii Postului Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul ca două trenuri de marfă s-au ciocnit în triajul staţiei CF Feteşti.

Mai exact, un tren a intrat în spatele celuilalt. Firul 1 şi 2 de circulaţie au suferit avarii la terasamentele de cale ferată şi linia de electrificare. La faţa locului au intervenit şi pompierii. "Salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere  şi un echipaj SMURD, în sprijin sosind şi un echipaj SAJ Ialomiţa," a transmis ISU Ialomiţa. În urma evenimentului mai multe vagoane de marfă au fost distruse.

Potrivit publicației Ziua de Constanța, unul unul din trenuri era încărcat cu fier vechi iar celălalt cu ciment. Primul era oprit, când a fost lovit de al doilea tren, locomotiva și mai multe vagoane sărind de pe șine în urma impactului. În urma evenimentului, șeful de tren a fost rănit ușor, fiind transportat la spital și mecanicul de locomotivă cu traumatism cranio cerebral.

Întârzieri de sute de minute în circulaţia trenurilor spre şi dinspre Litoral 

Traficul feroviar pe magistrala Bucureşti - Constanţa este blocat în zona staţiei Feteşti pe ambele sensuri din cauza din cauza tamponării a două trenuri private de marfă, iar trenurile care fac legătura cu staţiunile de pe Litoral circulă pe rută deviată, a anunţat, joi, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA.

Trenurile afectate în data de 29 iulie 2021 până la ora 07.20, ca urmare a evenimentului din stația CF Fetești:

-RE 8005 București Nord – Mangalia se anulează pe distanța Ciulnița – Mangalia și va circula pe ruta deviată ca tren RE 12898-1 în relația  Ciulnița – Slobozia Veche – Țăndărei – Fetești – Constanța – Mangalia, în condițiile de circulație ale trenului impuse de CFR SA pe distanța Ciulnița – Fetești apoi pe distanța Fetești – Mangalia în condițiile de circulație și cu opririle comerciale ale trenului RE 8005.

-IR 1586/-1 Constanța – Brașov se anulează pe distanța  Fetești – Brașov și va circula pe ruta deviată ca tren IR 12896-1 în relația Fetești – Țăndărei – Slobozia Veche – Ciulnița – București Nord – Brașov, în condițiile de circulație ale trenului impuse de CFR SA pe distanța Fetești – Ciulnița apoi pe distanța Ciulnița – Brașov în condițiile de circulație și cu opririle comerciale ale trenului IR 1586/

-R 8021 București Nord – Constanța se anulează în data de 29.07.2021.

-R 8024 Constanța – București Nord se anulează în data de 29.07.2021.

-R 8012 Fetești – București Obord se anulează în data de 29.07.2021.

-R 8023 București Obord – Fetești se anulează în data de 29.07.2021

-R 8443 Ciulnița – Călărași Sud și retur se anulează în data de 29.07.2021

-R 8592 Ciulnița – Călărași Sud și retur se anulează în data de 29.07.2021

-R 8591 Ciulnița – Călărași Sud și retur se anulează în data de 29.07.2021

-R 8581 Slobozia Veche – Ciulnița și retur se anulează în data de 29.07.2021

-R 8580 Slobozia Veche – Ciulnița și retur se anulează în data de 29.07.2021

-R 8014 Fetești – București Obor se anulează în data de 29.07.2021

-R 8002 Constanța – București Obor se anulează în data de 29.07.2021

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Primele imagini cu accidentul feroviar de la Fetești. Cătălin Drulă: Se pare că mecanicul a adormit și era băut. Lista trenurilor spre litoral afectate