Observator » Ştiri externe » Dronele şi rachetele Rusiei, fabricate cu piese din SUA, Japonia şi Europa. Companiile identificate de Kiev

Dronele şi rachetele Rusiei, fabricate cu piese din SUA, Japonia şi Europa. Companiile identificate de Kiev

Dronă rusească Geran-2. 20 noiembrie 2025 Dronă rusească Geran-2. 20 noiembrie 2025 - ProfiMedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.07.2026, 08:20 | Modificat la 03.07.2026, 08:53

Atacul cu rachete şi drone lansat de Rusia asupra Ucrainei, în cursul nopţii de joi spre vineri, a implicat aproximativ 35.000 de componente fabricate în străinătate. Comisarul preşedintelui Ucrainei pentru politica de sancţiuni, Vladislav Vlasiuk, a subliniat că acest lucru evidenţiază lacunele persistente ale controalelor internaţionale asupra exporturilor, în ciuda sancţiunilor occidentale, scrie Kyiv Post.

Potrivit unei postări publicate de Vlasiuk pe Facebook, componentele identificate în dronele și rachetele folosite în atacul din timpul nopții erau, în mare parte, produse cu dublă utilizare sau destinate uzului civil, fabricate de companii din întreaga lume și redirecționate ulterior către Rusia prin rețele intermediare de achiziții.

"În spatele fiecărui astfel de atac nu se află doar complexul militar-industrial al Rusiei. […] Aceste drone și rachete conțin 35.000 de componente străine", a scris Vlasiuk, citat de Kyiv Post

De la ce companii provin piesele identificate de urcaineni

Articolul continuă după reclamă

El a precizat că printre piesele identificate se numără produse fabricate de companii precum Texas Instruments, Analog Devices, Intel, AMD, STMicroelectronics, Infineon, NXP, Murata, Bosch, Toshiba și Raspberry Pi, dar și de producători chinezi.

Potrivit lui Vlasiuk, Rusia achiziționează aceste componente prin rețele de intermediari, înainte ca ele să ajungă, în cele din urmă, la întreprinderile rusești din industria de apărare, unde sunt folosite pentru producerea rachetelor și dronelor.

Apeluri pentru înăsprirea controalelor la export

Vlasiuk le-a cerut atât producătorilor, cât și guvernelor să consolideze supravegherea lanțurilor de aprovizionare, argumentând că descoperirea repetată a componentelor fabricate în străinătate în armamentul rusesc ar trebui să determine adoptarea unor măsuri mai stricte de control al exporturilor.

"Dacă zeci de mii dintre componentele dumneavoastră sunt găsite în mod regulat în rachetele și dronele rusești, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a vă revizui sistemele de control, canalele de distribuție și colaborarea cu clienții cu risc ridicat", a scris el.

Pe acelaşi subiect

Oficialul responsabil de politica de sancțiuni a recunoscut că restricțiile internaționale au redus deja accesul Rusiei la o serie de tehnologii critice, însă a afirmat că măsurile actuale rămân insuficiente.

"Observăm rezultate pozitive în urma sancțiunilor și a controalelor la export. Rusia nu mai poate obține multe componente. Dar acest lucru nu este încă suficient", a declarat Vlasiuk.

El a avertizat că, atât timp cât Rusia continuă să obțină mii de componente critice fabricate în străinătate, își va păstra capacitatea de a produce rachete și drone folosite în atacurile desfășurate aproape în fiecare noapte asupra orașelor ucrainene.

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri aeriene de la începutul războiului, folosind 570 de mijloace de atac aerian, inclusiv 496 de drone și 74 de rachete, potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei. Oficialii ucraineni au anunțat că atacul a provococat moartea a cel puțin 27 de persoane și rănirea altor peste 50 la Kiev.