Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto "Drum bun, iubirea mea. Să ne zâmbești de sus". Ionuț și-a găsit sfârșitul pe scaunul din dreapta într-un cumplit accident în Italia. Avea doar 25 de ani

A plecat din Bacău și s-a stabilit în Italia cu gândil la o viață mai bună. Dar pentru Ionuț Roman, Dumnezeu a avut un alt plan.

de Monica Palade

la 16.01.2024 , 15:35

Destinul său a fost curmat la doar 25 de ani într-un cumplit accident petrecut în Verrua Savoia, în provincia Torino.

A murit pe scaunul din dreapta 

Românul, rezident în Crescentino, se afla pe scaunul din dreapta al unui autoturism condus de un prieten al său, când au intrat în coliziune cu o altă mașină la al cărei volan se afla un tânăr de 20 de ani din Villadeati, zona Alessandria. Incidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 19.00.

Articolul continuă după reclamă

Ionuț a fost scos din vehiculul făcut praf și transportat la spitalul din Chivasso, însă rănile suferite au fost prea grave pentru el, iar inima i s-a oprit. În mod miraculos, cel de-al doilea șofer a scăpat fără să fie rănit, scrie giornalelavoce.it.

Vestea morții i-a întristat pe cei care l-au cunoscut pe Ionuț, iar mesajele au împânzit rețelele de socializare. “Drum bun, iubire. Să ne zâmbești de sus”, „Protejează-ne de sus, îngeraș frumos”, „Prea repede ai plecat dintre noi”, „Dumnezeu să-l odihnească în pace păcat suflet de copil”, „Dumnezeu sa te ierte nepoate! Păcat te-ai dus prea repede dintre noi”, „Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească!”, „Ingerii sa ii vegheze drumul lin catre cer! Memorie Eterna! Condoleanțe!”, „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace,iar vouă putere să treceți peste această mare nenorocire!”, sunt doar câteva dintre mesaje.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Drum bun, iubirea mea. Să ne zâmbești de sus". Ionuț și-a găsit sfârșitul pe scaunul din dreapta într-un cumplit accident în Italia. Avea doar 25 de ani