FBI a dejucat un atentat la Casa Albă. Drone cu exploziv urmau să lovească gala UFC de ziua lui Trump
FBI a anunţat marţi că a reuşit să împiedice un atac plănuit la evenimentul UFC organizat duminică la Casa Albă, chiar în ziua în care Donald Trump a împlinit 80 de ani. La eveniment au fost prezenţi unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai elitei politice, economice şi sportive din Statele Unite, potrivit News.ro.
Cinci persoane au fost arestate, iar agenţia de securitate internă a identificat 23 de persoane care ar putea face parte din complot.
Imensa semnificaţie simbolică a evenimentului UFC 250 Freedom, organizat în grădinile Casei Albe, cu ocazia festivităţilor de marcare a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, dar şi a împlinirii vârstei de 80 de ani de către Donald Trump, nu a scăpat nimănui. Un spectacol impresionant şi o punere în scenă a puterii trumpiene, evenimentul, desfăşurat în aer liber, era o ţintă de primă mână. Fiind în alertă maximă cu această ocazie, FBI a confirmat marţi pentru Fox News că a dejucat un complot care viza evenimentul, scrie RMC Sport.
Potrivit Fox News, planul era de a trimite drone încărcate cu exploziv pentru a lovi clădirile din apropierea Casei Albe. Într-o a doua etapă, un "al doilea val" urma să vizeze intrarea în reşedinţa prezidenţială.
FBI-ul fusese alertat cu privire la ameninţare pe 10 iunie, cu câteva zile înainte de eveniment, şi arestase iniţial un suspect în Cincinnati, Ohio. Pe baza datelor de pe iPhone-ul suspectului, agenţia federală a identificat apoi 23 de persoane care participau la conversaţii pe Signal referitoare la proiectul atentatului.
Atentatul viza "elitele capitaliste"
Atentatul urma să fie lansat din Fredericksburg, Virginia. Tot potrivit Fox News, un suspect le-ar fi explicat anchetatorilor că atentatul viza "elitele capitaliste", "miliardarii".
Kash Patel, directorul FBI, a salutat munca agenţiei sale de informaţii, precum şi cea a Departamentului de Justiţie al Statelor Unite (DOJ). "Datorită acţiunii rapide a FBI, a partenerilor noştri şi a DOJ, într-o operaţiune desfăşurată în mai multe state, mai multe persoane se află acum în arest, iar atacurile planificate au fost oprite", a declarat el într-un comunicat transmis către Fox News.
