Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fetiţa de 1 an a unui român, la un pas să fie răpită în Italia. Răpitorul l-a lovit pe tată şi a luat copilul

Incident şocant petrecut joi, 20 noiembrie, în Padova. Fetiţa de un an a unei familii de români a fost luată chiar de lângă tata, în plină zi. Poliţia a reuşit să-l prindă pe agresor, iar copilul a ajuns la familia sa.

de Redactia Observator

la 24.11.2025 , 14:05

Incidentul a avut loc în Piazzale Stazione, în jurul orei 16:30. Potrivit RaiNews, un tânăr tunisian s-a apropiat de românul care îşi plimba liniştit fetiţa de un an. Fără niciun cuvânt, tunisianul l-a lovit cu pumnul pe român şi i-a smuls căruciorul în care se afla micuţa. S-a făcut apoi nevăzut pe străzi.

5 capete de acuzare pe numele tunisianului

După ce şi-a revenit din şoc, românul a sunat imediat la Poliţie, iar carabinierii au reuşit să dea în scurt timp de urma agresorului. Au recuperat copilul şi l-au arestat pe tunisian. Acesta din urmă nu s-a opus arestării, însă în momentul în care a fost coborât din maşină pentru a fi dus în secţie l-a lovit cu piciorul pe unul dintre poliţişti.

Articolul continuă după reclamă

Pentru că poliţistul italian va avea nevoie de 5 zile de îngrijiri medicale, situaţia tunisianului s-a înrăutăţit. Acesta a fost acuzat de tentativă de răpire, sechestrare de minori, loviri şi alte violenţe, vătămare corporală a unui funcţionar public aflat în exercitarea serviciului şi rezistenţă la intervenţia poliţiei.

Deocamdată, instanţa din Padova a dispus doar control judiciar, tunisianul fiind obligat să nu părăsească localitatea. Şeful Poliţiei din Padova a sesizat Serviciul de Imigrări pentru începerea procedurilor de revocare a permisului de şedere a tunisianului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Fetiţa de 1 an a unui român, la un pas să fie răpită în Italia. Răpitorul l-a lovit pe tată şi a luat copilul