Foto Fetiţă de 3 ani, ucisă în bătaie de părinţii adoptivi, în SUA: "Odihneşte-te în pace, mic îngeraş"
O fetiţă de doar trei anişori a fost bătută cu sălbăticie până şi-a dat ultima suflare de mama ei adoptivă şi partenerul ei. Crima teribilă a avut loc în casa familiei din Carolina de Sud.
- Mai multe persoane au adus un omagiu copilei.
- Victoria fusese recent adoptată de familie.
Victoria Rose Smith, din Carolina de Sud, SUA, ar fi fost ucisă de părinții ei adoptivi Ariel Robinson, în vârstă de 29 de ani, și Jerry Robinson, în vârstă de 34 de ani, pe 14 ianuarie, potrivit poliției.
Atât Ariel, care a câștigat sezonul 20 al emisiunii „Worst Cooks in America” difuzată la un post de televiziune local, în august anul trecut, cât și Jerry, partenerul ei, sunt acuzați că i-au provocat răni cumplite Victoriei, ducând la moartea ei.
Vinerea trecută, familia biologică a Victoriei a îngropat-o într-un cimitir al bisericii din Travelers Rest, Carolina de Sud, relatează ziarul local The State.
Mama ei biologică, Casie Phares, a fost văzută așezând un ursuleț de pluș la mormântul fiicei sale în timpul procesiunii, așa cum au făcut-o şi alte câteva persoane care i-au fost de-a lungul timpului asistenţi maternali.
Fetiţa a fost recent adoptată de familie
Atât fetiţa, cât şi fraţii ei au fost luaţi din grija mamei biologice pentru că aceasta se confrunta cu sărăcia şi încerca să facă rost de bani pentru a le asigura un acoperiş deasupra capului celor mici. Autorităţile au decis însă că trebuie mutaţi într-un centru de plasament.
Victoria, care a fost descrisă ca o fetiţă „descurcăreaţă şi extrem de inteligentă”, a fost plasată în grija familiei Robinson de către Departamentul de Servicii Sociale din Carolina de Sud în martie anul trecut, împreună cu cei doi frați mai mari ai săi, potrivit Mirror.
Aceștia au fost îngrijiţi de cuplu până când, recent, au luat decizia de a o şi adopta pe Victoria. Nu au fost făcute publice detalii privind exista vreunor posibile abuzuri şi asupra celorlalţi copii aflaţi în grija familiei adoptive.
Victoria a fost găsită inconştientă la domiciliu în ziua de 14 ianuarie, conform People, şi dusă de urgenţă la spitalul Greenville Memorial Hospital; ulterior a fost declarată moartă.
Cuplul a fost arestat și dus la centrul de detenție al județului Greenville. Ambii se confruntă cu acuzaţia de omucidere şi abuz asupra copiilor, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă inclusiv închisoarea pe viaţă.
Legistul a confirmat în urma unei autopsii cauza morţii Victoriei ca fiind rezultată prin rănirea cu forţe multiple.
„Ofiţerii se ocupă cu tot interesul pentru a rezolva astfel de cazuri, însă este dificil şi pentru noi. Este o zi tristă. Venim cu acuzaţii, obţinem condamnări, dar la sfârşitul zilei a fost luată viaţa unui copil.Pentru oricine a cunoscut victima sau a fost înrudit cu fata, gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de voi. Odihneşte-te în pace, mic îngeraş” a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei Simpsonville.
Zeci de persoane care au auzit de crima teribilă au adus un omagiu şi pe reţelele de socializare, lăsând mesaje de adio şi îndreptându-şi dispreţul faţă de cei care în loc să o protejeze i-au tăiat dreptul la viaţă.
Victoria a prins însă aripi şi a urcat în Împărăţia Cerurilor, continuând să-şi vegheze fraţii lăsaţi în urmă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰