Observator » Ştiri externe » Fiul lui Cher, răpit dintr-un hotel din New York. Cei patru bărbaţi ar fi fost angajaţi chiar de mama sa, celebra cântăreaţă

Fiul lui Cher, răpit dintr-un hotel din New York. Cei patru bărbaţi ar fi fost angajaţi chiar de mama sa, celebra cântăreaţă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.09.2023, 16:09 | Modificat la 28.09.2023, 16:15

Celebra cântăreaţă Chef este acuzată că a angajat patru bărbaţi pentru a-l răpi pe fiul ei dintr-o cameră de hotel din New York.

Cher, celebra cântăreață și actriță, este acuzată că a angajat patru bărbați pentru a-l răpi pe fiul ei dintr-un hotel. Acuzațiile oficiale au fost formulate chiar de nora sa, potrivit BBC. Potrivit documentelor judecătorești depuse de Marieangela King, soția lui Elijah Blue Allman, patru bărbați l-au „luat” pe fiu dintr-o cameră de hotel din New York.

Motivul din spatele gestului extrem

Incidentul s-a produs în noiembrie 2022. Cei doi soți se aflau acolo pentru a-și salva căsnicia după ce cu un an înainte fusese depusă o solicitare de divorț, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Marieangela King susține că ea și soțul ei au petrecut 12 zile în hotel și că „la 30 noiembrie 2022, în noaptea aniversării nunții, patru persoane au venit în camera de hotel și l-au luat pe Allman”.

Allman, în vârstă de 47 de ani, s-a căsătorit cu King în 2013.