Video Fost analist CIA: Trump a cerut acces la codurile nucleare, exasperat de situaţia din Iran. Armata a refuzat

Donald Trump a prelungit armistiţiul cu Teheranul, la cererea Pakistanului, după ce ameninţase că va relua bombardamentele. Noi negocieri nu se întrevăd la orizont, iar Gărzile Revoluţionare au profitat de situaţie şi au atacat mai multe nave în Strâmtoarea Ormuz. Prelungirea conflictului loveşte greu şi Europa. Vacanţele de vară şi veniturile din turism sunt în mare pericol, a avertizat comisarul european pentru Energie.

de Redactia Observator

la 22.04.2026 , 20:47

După două săptămâni de armistiţiu, Donald Trump a făcut un anunţ surprinzător la miezul nopţii.

"Voi prelungi armistiţiul până când vor veni cu o propunere şi discuţiile vor fi încheiate, într-un fel sau altul", a spus preşedintele american.

Liderul de la Casa Albă spune că a luat această decizie deoarece conducerea Iranului este total divizată şi să le dea răgaz să se pună de acord asupra unui plan de pace cu Statele Unite.

Articolul continuă după reclamă

Imediat după prelungirea armistiţiului, Donald Trump a părut că vrea să le câştige şi iertarea americanilor, supăraţi pentru criticile aduse Papei şi a chemat presa în Biroul Oval pentru a citi un verset din Biblie.

"Şi Dumnezeu i-a apărut lui Solomon în timpul nopţii şi i-a spus: Ţi-am auzit rugăciunile şi am ales acest loc pentru Mine, drept casă a sacrificiului", a spus Donald Trump.

Gestul de bunăvoinţă al lui Trump este cu atât mai suprinzător cu cât vine chiar în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc noi negocieri de pace. Însă, Iranul a refuzat să participe după ce americanii le-au sechestrat o navă cargo şi un petrolier.

"De îndată ce Washingtonul va ridica blocada navală, cred că următoarea rundă de negocieri va avea loc la Islamabad", a declarat Amir Saeid Iravani ambasadorul Iranului la ONU.

Trump spune că armistiţiul este unul limitat, de 3-5 zile, după care ameninţă iar că va declanşa Infernul în Iran. De altfel, în weekend, preşedintele american ar fi fost la un pas să arunce totul în aer. Un fost analist CIA susţine că Trump ar fi cerut acces la codurile nucleare, într-un moment de frustrare. Iranul nu dă niciun pas în spate.

"Generalul Dan Caine (şeful statului major - n.r.) s-a ridicat şi a spus 'Nu'. A invocat poziţia lui de şef al armatei. Aparent, a fost o ceartă majoră", a precizat Larry Johnson, fost analist CIA.

Miercuri, Iranul a deschis focul împotriva a trei nave în Strâmtoarea Ormuz. În Teheran, Gărzile Revoluţionare au expus rachete balistice, ca semn al puterii militare.

"Strâmtoarea Ormuz se transformă iar într-o zonă de război activă. Dacă iranienii încearcă să lovească navele care îşi forţează norocul. Cred că americanii vor reacţiona la aceste acţiuni. Au destulă forţă militară în regiune", a declarat Michael Clarke, analist de securitate.

Lipsa traficului maritim prin Ormuz adânceşte criza energetică din Europa. Comisia Europeană a anunţat că va creşte la maxim capacitatea de rafinare şi va coordona aprovizionarea cu gaze şi petrol. Situaţia cea mai gravă este însă în aviaţie.

"Criza aceasta este, probabil, la fel de serioasă ca cele din 1973 şi 2022 combinate. Economiile noastre depind de abilitatea noastră de a zbura. Mulţi oameni pleacă în vacanţe, vara asta. Multe oraşe, regiuni şi state membre depind de tursim şi, bineînţeles, sunt foarte îngrijorate", a spus Dan Jorgensen, comisarul european pentru Energie.

Compania Lufthansa a anunţat deja că va anula 20.000 de zboruri pe perioada verii, inclusiv cele între Sibiu şi Munchen.

Ca să ajute populaţia, Grecia a decis prelungirea subvenției pentru motorină şi un ajutor de 150 de euro pentru familiile cu copii. În Franţa, companiile de transport, fermierii şi pescarii vor primi ajutoare în bani, iar gospodăriile cu venituri mici vor fi sprijite să achite chiriile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă aşeptaţi să crească euro în următoarele zile?
Observator » Ştiri externe » Fost analist CIA: Trump a cerut acces la codurile nucleare, exasperat de situaţia din Iran. Armata a refuzat