Franţa autorizează interzicerea protestelor pro-palestiniene. Ce spun judecătorii despre hotărâre
Război Israel - Hamas. Franţa interzice protestele pro-palestiniene în contextul războiului dintre Israel şi Palestina. Consiliul de Stat a specificat însă că deciziile de interzicere ale manifestaţiilor trebuie luate "de la caz la caz" de către fiecare prefect, nu printr-o directivă generală a guvernului, relatează Agerpres.
Cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei s-a pronunţat astfel faţă de o plângere înaintată de Comitetul de Acţiune Palestiniană, care a cerut anularea deciziei prin care Ministerul de Interne de la Paris a interzis pe 12 octombrie orice manifestaţie pro-palestiniană (în contextul conflictului armat dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas din Fâşia Gaza), invocând riscurile la adresa ordinii publice.
Manifestaţiile pro-palestiniene vor fi interzise
Consiliul de Stat a criticat redactarea "puţin precisă" a dispoziţiei ministrului de interne francez Gérald Darmanin, dar a respins cererea de anulare a deciziei acestuia.
În schimb, judecătorii francezi au stabilit că numai prefecţii, şi nu Ministerul de Interne, au competenţa de a "interzice manifestaţii de sprijin pentru Palestina care pot justifica, în mod direct sau indirect, acte teroriste precum cele comise în Israel pe 7 octombrie de membrii organizaţiei Hamas".
Pe de altă parte, se arată în aceeaşi hotărâre, prefecţii "nu pot interzice o manifestaţie pentru simplul motiv că protestul respectiv este în sprijinul populaţiei palestiniene".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰