Galerie foto Furtuna Cheneso face ravagii în Madagascar: 30 de oameni au murit, alte zeci dispărute, mii de familii strămutate
Furtuna tropicală Cheneso a ucis 30 de oameni în Madagascar. Alte 20 de persoane au fost date dispărute, iar alte câteva mii au fost strămutate, potrivit autorităţilor locale.
Cheneso, care a atins uscatul pe 19 ianuarie, a fost prima furtună tropicală ce a afectat Madagascarul în 2023. Acest stat insular din Oceanul Indian este în mod tradiţional lovit de o serie de furtuni tropicale în fiecare sezon.
Creşte bilanţul morţilor şi al persoanelor dispărute în Madagascar
Biroul guvernamental pentru gestionarea riscurilor şi a dezastrelor naturale a precizat într-un raport publicat luni seară că aproape 37.000 de oameni au fost strămutaţi din cauza acestei furtuni, care a provocat inundaţii şi alunecări de teren, potrivit Agerpres.
Guvernul local anunţase săptămâna trecută că bilanţul tragediei era de 16 decese.
Cel puţin 138 de persoane au fost ucise şi aproximativ 130.000 au rămas fără locuinţe în ianuarie - februarie 2022 după ce patru furtuni majore au lovit insula Madagascar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰