Observator » Ştiri externe » "Femeia cu fusta mai lungă, mamă mai bună!" Declarația controversată a vicepremierului italian Antonio Tajani

"Femeia cu fusta mai lungă, mamă mai bună!" Declarația controversată a vicepremierului italian Antonio Tajani

"Fustele lungi" și "mamele bune". Declarațiile vicepremierului italian Antonio Tajani care au provocat scandal Antonio Tajani - Profimedia
Editor M.P. | Timp citire: 2 minute
Publicat la 25.09.2026, 12:44 | Modificat la 25.09.2026, 13:01

Scandal în Italia, după un discurs halucinant al vicepremierului și ministrului de Externe Antonio Tajani. Politicianul susține că femeile care poartă fuste mai lungi sunt mai potrivite pentru căsătorie și au șanse mai mari să fie mame bune.

Vicepremierul în vârstă de 73 de ani a fost nevoit să își ceară scuze pentru declarațiile făcute în timpul unui discurs susținut la un eveniment politic.

„Copiii mei sunt căsătoriți”, a spus el. „Dar, dacă ar trebui să sfătuiesc un tânăr ce femeie să ia de soție, i-aș sugera una mai puțin ostentativă, dar mai de încredere, mai serioasă, care cu siguranță va fi o mamă bună. Pregătită să ofere răspunsurile necesare, mereu prezentă. Poate mai puțin frumoasă, cu o fustă puțin mai lungă. (...) ai cu siguranță garanția unei iubiri veșnice. Își va respecta promisiunea de a se căsători și va asigura stabilitatea căminului. Va fi acolo.”

Val de reacții critice 

Declarațiile au provocat reacții dure din partea politicienilor din întreaga Italie. Matteo Renzi, fost premier și în prezent senator de Florența, le-a calificat drept „retrograde”, potrivit The Independent.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a distribuit o imagine generată cu inteligență artificială în care ministrul de Externe apare purtând o fustă mini din denim, pentru a ironiza poziția acestuia.

Deputata de opoziție și fosta primăriță a orașului Torino, Chiara Appendino, a publicat o fotografie în care apare purtând o fustă scurtă și a transmis: „Tajani, nu sunt o femeie de încredere? Nu sunt o mamă bună? În 2026 nu ar trebui să mai auzim un ministru al Guvernului explicând că este mai bine să te căsătorești cu o femeie mai puțin ostentativă, care poartă o fustă mai lungă. Seriozitatea și încrederea pe care le inspirăm nu se măsoară în centimetri de material. Să ieșim din Evul Mediu.”

În schimb, politicianul de extremă dreapta Roberto Vannacci, cunoscut pentru declarațiile sale provocatoare, a alimentat controversa și a declarat marți pentru presa italiană că „între o femeie cu fustă lungă și una cu fustă scurtă, o prefer pe cea fără fustă”.

Pe acelaşi subiect

Într-o reacție la controversă, oferită în această săptămână în marja Adunării Generale a ONU, Tajani a declarat că afirmațiile sale au fost „înțelese greșit” și și-a cerut scuze pentru eventualele jigniri provocate.

„Îmi cer scuze dacă oamenii s-au simțit jigniți de ceea ce am spus, dar nu am avut niciodată intenția de a jigni femeile și nici nu am făcut acest lucru vreodată, nici în viața privată, nici în cea publică”, a declarat el.