Gazprom a scumpit gazele pentru Republica Moldova: creştere a preţului de peste 50% din primele zile ale anului
Directorul Moldgaz, Vadim Ceban, a anunţat miercuri că preţul de achiziţie a gazelor naturale de la Gazprom pentru luna ianuarie va fi de 1.230 de dolari pentru o mie metri cubi de gaz, în condiţiile în care în decembrie Republica Moldova plătise 785 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz, relatează agora.md, citat de news.ro.
Întregul volum de gaz de la furnizorul rus este destinat însă Transnistriei şi va fi folosit inclusiv pentru producerea de energie electrică. Chişinăul a încheiat un contract pentru a-i fi livrată energie electrică de centrala Cuciurgan din Transnistria, obligându-se în schimb să furnizeze 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi teritoriului din stânga Nistrului, inclusiv pentru compania MGRES.
Schimbările de tarif nu vor afecta furnizorii casnici
În schimb, localităţile din Republica Moldova situate în dreapta Nistrului vor fi asigurate în totalitate cu gaze naturale din rezervele depozitate în Ucraina şi România. În decembrie, vicepremierul Andrei Spînu anunţase că pentru prima dată în istorie, locuitorii din dreapta Nistrului nu vor mai consuma gaze livrate de Gazprom, după ce Moldova a ajuns la un acord energetic pe termen scurt cu o companie locală, Energocom, pentru a cumpăra în această lună 100 de milioane de metri cubi de gaz.
În plus, la 3 decembrie, România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni şi tot la începutul lunii decembrie, Energocom a făcut un prim import de gaze, în regim de testare, pe coridorul transbalcanic. Pentru a diversifica sursele de achiziţionare a gazelor naturale şi a asigura securitatea energetică a ţării, SA Energocom a achiziţionat o cantitate de gaze din zona Mediterană, pentru a testa cum funcţionează în flux invers acest coridor, precizează agora.md. Schimbările de tarif operate de Gazprom în ianuarie nu vor influenţa tarifele la gaze naturale pentru consumatorii casnici din Moldova, a dat asigurări vicepremierul Andrei Spînu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰