Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gerul polar şi ninsorile abundente continuă să facă victime în mai multe părţi ale Europei

Starea de urgenţă a fost instituită în mai multe regiuni din Serbia, unde a fost suspendată navigaţia atât pe Dunăre, la fel ca în România, cât şi pe râul Sava. În sudul ţării, mercurul a coborât până la minus 33 de grade.​

de Redactia Observator

la 11.01.2017 , 08:16

Starea de urgenţă a fost instituită în mai multe regiuni din Serbia, unde a fost suspendată navigaţia atât pe Dunăre, la fel ca în România, cât şi pe râul Sava. În sudul ţării, mercurul a coborât până la minus 33 de grade.​

Dar presa sârbă a relatat şi un adevărat miracol: un bărbat a supravieţuit în ger mai bine de 48 de ore după ce, din cauza vederii slabe, a căzut într-un puţ adânc de cinci metri. Omul a fost până la urmă salvat şi este acum în spital. 

În Albania s-au înregistrat minus 22 de grade, iar într-un oraş de pe malul Mediteranei a nins pentru prima dată după 32 de ani. 

Vezi și

Ninsoarea a provocat o tragedie la Istanbul. Un om şi-a pierdut viaţa şi cel puţin 10 au fost răniţi după ce acoperişul de pânză care proteja terasa unei moschei s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii.

Toate prelatele erau acoperite cu zăpadă de cel puţin un metru şi jumătate şi se lăsaseră cu doi metri sub nivelul normal.

Pentru turci, iarna este una dintre cele mai grele din ultimii ani. După 3 zile de ninsori continue, stratul de zăpadă măsoară 65 de centimetri la Istanbul,unde şcolile au rămas, şi ieri, închise.

Nu este mai cald nici în Grecia, de obicei însorită. La Atena, monumentele antice acoperite de zăpadă oferă un spectacol inedit de care, însă, localnicii nu se bucură prea mult.

Primăria i-a sfătuit pe localnici să nu iasă din case decât dacă este absolut necesar. Marina militară a trimis o navă spre insula Lesbos, pentru a-i adăposti pe migranţii care înfruntă frigul în containere sau chiar în corturi. 

Valul de frig şi ninsori neobişnuit de puternice a ajuns chiar şi în sudul Italiei. În Sicilia, militarii au intervenit pentru a salva mai mulţi turişti blocaţi pe versanţii înzăpeziţi ai vulcanului Etna.

Şi tot aici, timp de câteva zile, un sat a rămas izolat de restul lumii, din cauza nămeţilor.

Iarna nu va cruţa Italia nici săptămâna viitoare: meteorologii avertizează că un nou front atmosferic de origine polară va acoperi peninsula începând de luni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Gerul polar şi ninsorile abundente continuă să facă victime în mai multe părţi ale Europei