Observator » Ştiri externe » Gest rar de diplomaţie. Preşedinţii Turciei şi Ciprului, doi inamici tradiţionali, au băut o cafea împreună

Foto Gest rar de diplomaţie. Preşedinţii Turciei şi Ciprului, doi inamici tradiţionali, au băut o cafea împreună

Gest rar de diplomaţie. Preşedinţii Turciei şi Ciprului, doi inamici tradiţionali, au băut o cafea împreună Gest rar de diplomaţie. Preşedinţii Turciei şi Ciprului, doi inamici tradiţionali, au băut o cafea împreună - X / Victor Papadopoulos
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.11.2024, 09:39 | Modificat la 08.11.2024, 09:40

Preşedintele turc Tayyip Erdogan şi preşedintele cipriot Nikos Christodoulides s-au întâlnit joi în marja summitului Comunităţii Politice Europene din Ungaria, au declarat oficialii ciprioţi, o întâlnire rară şi neobişnuită între doi inamici tradiţionali, relatează Reuters.

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a fost, de asemenea, prezent la întâlnire, iar ulterior li s-au alăturat Kyriakos Mitsotakis şi Edi Rama, prim-miniştrii Greciei şi, respectiv, Albaniei, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului cipriot, Yiannis Antoniou, într-o postare pe X. Întâlnirea nu a fost planificată, scrie News.ro.

Gest rar de diplomaţie

Întâlnirile dintre liderii Turciei şi Ciprului au loc rar şi sunt aproape întotdeauna întâmplătoare. Cele două ţări nu au relaţii diplomatice, ca urmare a unui conflict dur care datează de zeci de ani şi a împărţirii insulei între ciprioţii greci şi turci.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fotografiile publicate cu ocazia întâlnirii îi arată pe Erdogan şi Christodoulides, împreună cu alţi oficiali, stând în jurul unei mese joase de cafea, într-o sală de conferinţe.

La Atena, oficialii au declarat că discuţia s-a axat pe alegerile prezidenţiale din SUA şi pe evoluţiile internaţionale.