Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turcia a cerut în mod oficial aderarea la BRICS, fondat de Rusia şi China. Ankara este un membru cheie al NATO

Turcia a solicitat aderarea la BRICS după ce luna trecută şi Azerbaidjan a cerut în mod oficial aderarea. Ankara vrea să-și consolideze influența pe scena globală iar Erdogan este convins că centrul de greutate geopolitic se îndepărtează de economiile occidentale, relatează Bloomberg

de Redactia Observator

la 02.09.2024 , 17:00

Turcia a cerut în mod oficial aderarea la grupul BRICS, fondat de Rusia şi China Turcia a cerut în mod oficial aderarea la grupul BRICS, fondat de Rusia şi China - Profimedia

Turcia a solicitat în mod oficial să adere la grupul BRICS al economiilor emergente, fondat de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, relatează Bloomberg. Ankara încearcă să-și consolideze influența globală și să creeze noi legături faţă de cele cu aliații săi tradiționali occidentali, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Turcia a depus o cerere de aderare la BRICS în urmă cu câteva luni, frustratată de lipsa de progres în procesul de aderare la UE demarat încă din 1987. Decizia arată aspirațiile Turciei de a cultiva legături cu toate statele într-o lume multipolară, în timp ce își îndeplinește obligațiile ca membru cheie al NATO.

Este şi rezultatul divergențelor cu aliaţii NATO, mai ales după ce Turcia a menținut legături strânse cu Rusia în urma invadării Ucrainei. Ministerul de externe și președinția Turciei au refuzat să comenteze.

Articolul continuă după reclamă

"Turcia poate deveni o țară puternică, prosperă, prestigioasă și eficientă dacă își îmbunătățește relațiile cu Estul și Occidentul simultan. Orice altă cale nu va aduce beneficii Turciei, dar îi va dăuna", a spus Erdogan la Istanbul în weekend.

Grupul, devenit BRICS+, numără în prezent nouă membri prin primirea Egiptului, Etiopiei, Iranului şi Emiratelor Arabe Unite, dar şi alte state şi-au manifestat dorinţa de a i se alătura, inclusiv Malaezia, Thailanda şi Azerbaidjan. Arabia Saudită a fost invitată să se alăture, dar regatul încă nu a făcut asta în mod oficial. 

Azerbaidjan a trimis în luna august o cerere oficială pentru a adera la BRICS. Următorul summit BRICS va avea loc în 22-24 octombrie, la Kazan, în Rusia, unde ar putea fi discutată extinderea grupului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Ştiri externe » Turcia a cerut în mod oficial aderarea la BRICS, fondat de Rusia şi China. Ankara este un membru cheie al NATO