Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ghețar din Alaska prăbușit în fața a doi turiști în caiac (Video)

Doi americani aflaţi într-un caiac, printre gheţarii din Alaska, au avut parte de o experienţă soră cu moartea. A fost inspiraţie divină ca cei doi să se oprească la câţiva metri de Gheţarul Spencer. S-au gândit să îl admire, dar şi-au salvat viaţa.

de Redactia Observator

la 19.08.2019 , 01:55

Doi americani aflaţi într-un caiac, printre gheţarii din Alaska, au avut parte de o experienţă soră cu moartea. A fost inspiraţie divină ca cei doi să se oprească la câţiva metri de Gheţarul Spencer. S-au gândit să îl admire, dar şi-au salvat viaţa. Cu doar o fracţiune de secundă înainte, un zgomot asurzitor a anunţat ce urma să se întâmple.

O bucată uriaşă de gheaţă s-a desprins, iar valul provocat i-a lovit direct. Turiştii nu au fost răniţi, dar au avut parte de o sperietură zdravănă. Zona în care se află Gheţarul Spencer este accesibilă doar pe calea ferată şi reprezintă o destinaţie turistică foarte apreciată. Specialiştii spun că accidentul este un efect direct al încălzirii globale. Iulie a fost cea mai fierbinte lună din istorie.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ghețar din Alaska prăbușit în fața a doi turiști în caiac (Video)