GRAV accident feroviar. Cel puţin 17 morţi şi 50 de răniţi. Imagini CUMPLITE de la faţa locului
Publicat: 03.11.2016, 08:40.
Actualizat: 03.11.2016, 08:43
Două trenuri de pasageri au intrat în coliziune joi dimineaţa într-o gară din Karachi, important port în sudul Pakistanului, făcând cel puţin 17 morţi şi 50 de răniţi, potrivit unui prim bilanţ al unor surse spitaliceşti.

Două trenuri de pasageri au intrat în coliziune joi dimineaţa într-o gară din Karachi, important port în sudul Pakistanului, făcând cel puţin 17 morţi şi 50 de răniţi, potrivit unui prim bilanţ al unor surse spitaliceşti, conform AFP şi Reuters.
.jpg)
"Putem confirma moartea a 17 persoane, pentru moment", a indicat o purtătoare de cuvânt a spitalului Jinnah din Karachi, Seemi Jamali, după ce un tren care sosea în gara Jumma Goth, în estul oraşului, a lovit un tren care staţiona.



Top știri

O femeie care şi-a lăsat soţul pentru fiul vitreg a recurs la operaţii estetice, ca să fie mai atractivă pentru tânăr, în Rusia
O femeie din Rusia a renunţat la relaţia cu soţul, pentru a începe una nouă cu fiul vitreg. Cei doi urmează chiar să devină părinţi cât de curând. Fostul soţ condamnă comportamentul acesteia, spunând că nu o va putea ierta vreodată pentru ce a făcut. Ea a recunoscut că a recurs la mai multe operaţii estetice pentru a fi considerată mai atractivă.

Cum ne va merge în 2021 în funcție de zodie

Răpire în centrul Clujului. O fată de 15 ani, târâtă și băgată cu forța într-un BMW, filmată cum sare din mașina aflată în mers

Momentul în care un Renault 4 din anul 1960 "umileşte" un Duster blocat în zăpadă, pe un drum din Spania

Polițiști sibieni chemați la o intervenție, luați la "bătaie" cu bulgări de zăpadă de două fete, în Parcul sub Arini








18:45 |
![]() |
Brigitte&Pastramă |
20:00 |
![]() |
Jurământul |
23:45 |
![]() |
Xtra Night Show |
17:00 |
![]() |
Acces Direct |
17:30 |
![]() |
CulTour |
09:00 |
![]() |
Star Matinal |
08:00 |
![]() |
Neatza cu Răzvan şi Dani |
14:00 |
![]() |
Mireasa |
19:45 |
![]() |
Showbiz Report |
12:00 |
![]() |
Observator 12 |
22:00 |
![]() |
Giani Kiriță – Antrenat la Școla Vieții |
13:30 |
![]() |
Mireasa |
19:00 |
![]() |
Observator 19 |
18:45 |
![]() |
Mămici de pitici cu lipici |
13:00 |
![]() |
Cea mai tare din parcare |