Antena Meniu Search
x

Grecia: Succesorul lui Varoufakis va fi anunțat luni, după o reuniune a liderilor politici

Succesorul lui Yanis Varoufakis după demisia acestuia din funcția de ministru de finanțe al Greciei va fi anunțat după o reuniune a liderilor politici eleni, prevăzută să înceapă la ora locală 10.00 (07.00 GMT), a indicat purtătorul de cuvânt al guvernului

Succesorul lui Yanis Varoufakis după demisia acestuia din funcția de ministru de finanțe al Greciei va fi anunțat după o reuniune a liderilor politici eleni, prevăzută să înceapă la ora locală 10.00 (07.00 GMT), a indicat purtătorul de cuvânt al guvernului

Potrivit presei de la Atena, printre posibilii înlocuitori ai lui Varoufakis se află Euclid Tsakalotos, coordonatorul negocierilor cu creditorii internaționali, și George Stathakis, actualul ministru al economiei.

'Yanis Varoufakis ca ministru de finanțe a jucat un rol major în negocieri din prima zi de guvernare. Prim-ministrul simte nevoia să-i mulțumească pentru eforturile susținute de a promova pozițiile guvernului și interesele poporului elen, în circumstanțe foarte dificile', a declarat purtătorul de cuvânt al cabinetului, Gavriil Sakellaridis.

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat luni dimineață demisia, la o zi după victoria categorică a taberei 'Nu' la referendumul privind propunerile creditorilor internaționali, oficialul explicând că decizia sa este menită să faciliteze ajungerea la un nou acord.

'La scurt timp după anunțarea rezultatelor referendumului, am fost informat despre o anumită preferință a anumitor membri ai Eurogrupului și a unor 'parteneri' asociați (...) față de 'absența' mea la reuniuni, o idee pe care primul ministru (Alexis Tsipras) o consideră potențial utilă pentru obținerea unui acord. Din acest motiv, părăsesc Ministerul de Finanțe astăzi', a scris Yanis Varoufakis, pe blogul său.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Grecia: Succesorul lui Varoufakis va fi anunțat luni, după o reuniune a liderilor politici