Video Haos pe o șosea din Spania. 50 de oameni au fost răniți, după ce roata autocarului în care se aflau ar fi explodat. Vehiculul s-a răsturnat imediat pe șosea
Accident grav în Spania. Un autobuz cu aproximativ 60 de pasageri s-a răsturnat pe o autostradă de lângă Barcelona, la intrarea într-un tunel. 50 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 9 dintre ei au ajuns în spital. Autocarul transporta muncitorii unei fabrici de îmbrăcăminte, atunci când, spun martorii, din nu se ştie ce motiv a ieşit de pe şosea şi a lovit gardul de protecţie al autostrăzii. Traficul în zonă a fost blocat câteva ore.
Autobuzul de pasageri se îndrepta către un orăşel din apropiere de Barcelona, când a intrat gardul de securitate de pe marginea drumului. Martorii spun ca una din roţile din faţă a explodat, şoferul a pierdut controlul volanului, iar vehiculul uriaş a fost proiectat, în urma impactului, în poziţie verticală, la intrarea într-un tunel.
În autobuz se aflau 60 de oameni
"Era un autobuz de linie care circula pe ruta Barcelon-Tordera pentru a transporta acești muncitori. Acest tunel şi aceeastă zonă de drum nu sunt considerate periculoase", a declarat Elisabet Megias, primarul din Tordera.
12 unităţi de pompieri, 15 ambulanţe şi două elicoptere au fost trimise la faţa locului, iar după ore întregi de muncă toţi pasageri au fost scoşi din evapa autocarului. Ultimul a fost salvat şoferul, care rămăsese încarcerat.
În autobuz se aflau, în total, 60 de oameni, angajați ai fbricii de textile Inditex, compania care deține printre cateva branduri renumite. Multi dintre ei au fost raniti, iar autorităţile din oraşul Pineda de Mar, au improvizat un spital mobil într-o sală de sport pentru a-i trata. De aici, 9 dintre răniţi au fost transportaţi la spital, în stare gravă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰