Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiu masiv în apropiere de Atena. Zonele din Grecia cu "risc foarte ridicat" de incendii

Un incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în șase regiuni grecești. Patruzeci de incendii de vegetație au izbucnit din zorii zilei în întreaga țară, transmite Mediafax.

de Redactia Observator

la 29.06.2024 , 20:56

incendiu de vegetație în Grecia Incendiu masiv în apropiere de Atena. Zonele din Grecia cu "risc foarte ridicat" de incendii - Profimedia Images

"În general, condițiile care prevalează sunt dificile și periculoase", a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Pompieri, Vasilis Vathrakogiannis, în cadrul unei conferințe de presă, conform AFP.

Obișnuită cu verile toride, Grecia se confruntă cu un sezon dificil al incendiilor de vegetație după cea mai călduroasă iarnă și cel mai timpuriu val de căldură înregistrat vreodată, cu temperaturi care au atins 44 de grade Celsius.

Vântul puternic și numeroșii stâlpi de înaltă tensiune din zona muntelui Parnitha - cunoscut drept "plămânul Atenei" - împiedică folosirea avioanelor de stingere a incendiilor.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Întăriri din regiunile Thessalia, Epirus și Macedonia Centrală, precum și pompieri voluntari, ajută la stingerea incendiilor de pădure.

Vântul puternic "împinge" flăcările spre zonele arse anterior ale Muntelui Parnitha, departe de zonele rezidențiale.

Prin intermediul numărului de urgență 112 a fost transmis un mesaj către locuitorii din zonele învecinate pentru a fi în stare de alertă din cauza incendiului.

Risc foarte ridicat de incendii în Attica, Peloponez, Creta și Grecia Centrală

Harta de prognoză a pericolului de incendii emisă pentru duminică de Ministerul Protecției Civile prevede un risc foarte ridicat de incendii (categoria 4) pentru Attica, Peloponez, Creta, regiunile din nordul și sudul Mării Egee și Grecia Centrală.

Un alt incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la aproximativ 20 de kilometri nord-vest de Atena, în zona Lakka Katsari, în timp ce autoritățile au reușit să controleze un incendiu în orașul Keratea din sud-estul țării, care a dus la evacuarea a două sate.

Anul trecut, un val de căldură feroce de două săptămâni a fost urmat de incendii devastatoare în care au murit 20 de persoane.

Flăcările au mistuit aproape 175 000 de hectare de pădure și terenuri agricole, potrivit Observatorului Național din Atena.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Incendiu masiv în apropiere de Atena. Zonele din Grecia cu "risc foarte ridicat" de incendii