Video Europa, între caniculă şi furtuni. O grădiniţă a fost evacuată în Serbia, după ce apa a intrat în clădire. Avertizare MAE pentru Grecia
Europa este împărţită între caniculă, vijelii şi grindină. În mai multe regiuni din Spania şi Portugalia străzile s-au transformat în râuri. În Serbia, furtunile au generat haos - o grădiniţă a fost evacuată, după ce apa a intrat în clădire. Iar în Polonia şi Franţa, vremea a jucat la două extreme. Mare atenţie dacă aveţi planificată o vacanţă în Grecia. Ministerul de externe român a emis o avertizare de temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale ţării.
S-au rupt norii în oraşul Albacete din Spania. Circulaţia pe străzi a fost imposibilă. Nepunticioşi, localnicii au privit de la balcoane cum apele îi înconjoară. De vreme severă au avut parte şi locuitorii unei regiuni din Portugalia. În doar câteva ore s-au acumulat peste 140 de litri pe metru pătrat.
O furtună puternică a paralizat şi Serbia
Cel puţin 14 persoane au fost evacuate dintr-o grădiniţă, după ce clădirea a fost inundată. Nivelul apei creştea ameninţător, însă pompierii au intervenit la timp. În clădire nu se aflau copii. Şi Grecia se topeşte. Ministerul Afacerilor Externe al ţării noastre a emis o avertizare pentru cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în ţara elenă. Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, astăzi se vor înregistra temperaturi extrem de ridicate.
În Polonia, vremea a jucat la două extreme. O furtună severă a adus vânt puternic, care a smuls copacii din rădăcini, iar mai multe cartiere au rămas în beznă.
Şi Franţa se află sub ameninţare de vreme rea. Jumătate de ţară va fi lovită de grindină şi vânturi violente. Pentru cealaltă parte a ţării, meteorologii au emis un nou val de caniculă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰