Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inundaţii violente în Brazilia

Peste 50 de mii de locuinţe au fost afectate de inundaţiile care au lovit sudul Braziliei, în ultimele zile.

de Redactia Observator

la 01.07.2014 , 09:37

 Peste 50 de mii de locuinţe au fost afectate de inundaţiile care au lovit sudul Braziliei, în ultimele zile. În 24 de localităţi a fost decretată stare de urgenţă şi mai multe şosele importante au fost blocate din cauza alunecărilor de teren. Meteorologii avertizează că vremea nu se va îmbunătăţi nici zilele următoare.

După 5 zile de ploi torenţiale, întreg sudul Braziliei a fost acoperit de ape. Zeci de mii de familii au fost evacuate şi zeci de localităţi se află în stare de alertă. Operaţiunile de evacuare se desfăşoară cu greutate din cauză că mai multe drumuri sunt afectate de alunecări de teren. Şi accesul către Cascadele Iguazu, una dintre principalele atracţii turistice ale Braziliei, a fost blocat din cauza inundaţiilor.

Chiar şi cursele de feribot care fac legătura între Brazilia şi Argentina au fost suspendate după ce cantitatea de apă care curge pe râul Iguazu este de zece ori mai mare ca de obicei. Guvernul dă asigurări că face tot posibilul pentru ca totul să revină la normal. Situaţia se poate înrăutăţi însă în zilele următoare, când un ciclon tropical va lovi Brazilia, aducând rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră, spun meteorologii.

Vezi și

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Inundaţii violente în Brazilia