Observator » Ştiri externe » Trump, pregătit să "dezlănţuie infernul" asupra Iranului dacă negocierile eşuează

Live Text Trump, pregătit să "dezlănţuie infernul" asupra Iranului dacă negocierile eşuează

Teheranul a primit azi, prin intermediul Pakistanului, un plan de pace în 15 puncte propus de Donald Trump. În timp ce presa iraniană spune că propunerea de armistițiu a fost refuzată și că Teheranul vine cu o contrapropunere, Pakistanul încă așteaptă un răspuns oficial din partea Teheranului. Potrivit Reuters, faptul că răspunsul întârzie arată că Teheranul ar putea lua în calcul propuneri diplomatice, în ciuda faptului că, în mod public, susține că nu există negocieri în desfășurare și că nu va încheia niciun acord cu administrația președintelui Donald Trump. Azi-noapte Donald Trump a susţinut că Iranul vrea să încheie un acord pentru încetarea conflictului, a fost deja de acord "să nu aibă niciodată arme nucleare" și ar fi oferit SUA un cadou "foarte important" care are legătură cu gazele şi petrolul, fără a detalia.

de Redactia Observator

la 25.03.2026 21:41

Cuprins
Sorteaza dupa:
25.03.2026, 21:38

Trump, pregătit să "dezlănţuie infernul"

Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuţiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP. "Discuţiile continuă, ele sunt productive, aşa cum a declarat preşedintele (Donald Trump) luni", a afirmat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Karoline Leavitt.

Pe de altă parte, ea a adăugat că preşedintele Trump este pregătit să "dezlănţuie infernul" asupra Iranului dacă nu se va ajunge la un acord. "Iranul ar trebui să evite să facă încă o dată un calcul greşit", a avertizat ea.

25.03.2026, 21:01

Israel se grăbeşte să atace cât mai multe ţinte iraniene de teamă că războiul s-ar putea încheia

Odată cu creșterea potențialului pentru discuții între Statele Unite și Iran, armata israeliană lovește cât mai multe ținte cheie, fiind îngrijorată că războiul ar putea fi curând oprit, au declarat doi oficiali israelieni de rang înalt și două persoane informate despre acest subiect pentru New York Times. Marți, premierul Benjamin Netanyahu a ordonat ca toate eforturile să fie depuse în următoarele 48 de ore pentru a distruge cât mai mult din industria de armament iranian, potrivit celor doi oficiali.

Ordinul a venit după ce guvernul lui Netanyahu a obținut o copie a unui plan în 15 puncte, elaborat de SUA, pentru încheierea războiului, care fusese trimis Iranului, au spus oficialii, unul dintre ei fiind prezent la întâlnirile în care acesta a fost discutat.

25.03.2026, 18:00

Reuters: Iranul încă analizeză propunerea SUA, în ciuda unui răspuns inițial negativ

Iranul încă analizează propunerea americanilor pentru încheierea războiului din Golf, deşi iniţial a reacţionat negativ la planul în 15 puncte, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial iranian de rang înalt, sugerând că Teheranul nu a respins-o definitiv.

În mod public, oficialii iranieni au respins categoric posibilitatea unor negocieri cu administrația președintelui Trump. Însă întârzierea unui răspuns oficial către Pakistan, care a intermediat planul, sugerează că, la nivel intern, unii lideri de la Teheran analizează totuși propunerea.

25.03.2026, 17:42

Eventuale negocieri de pace în Pakistan sau Turcia. Se aşteaptă răspunsul Iranului

Un oficial iranian de rang înalt a confirmat anterior că Teheranul a primit o propunere transmisă prin intermediul Pakistanului și a declarat că eventualele negocieri ar putea avea loc fie în Pakistan, fie în Turcia.

Declaraţiile sale arată că Teheranul ar putea lua în calcul propuneri diplomatice, în ciuda faptului că, în mod public, susține că nu există negocieri în desfășurare și că nu va încheia niciun acord cu administrația președintelui Donald Trump.

25.03.2026, 17:15

Armata iraniană pune poze cu Trump pe rachete

IRGC, armata iraniană, continuă ironiile la adresa lui Donald Trump şi pun poze cu preşedintele american pe rachetele folosite în atacuri.

25.03.2026, 16:58

Statele din Golf declară că atacurile iraniene reprezintă o ameninţare existenţială la adresa lor

Statele arabe din Golf au declarat miercuri în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului că se confruntă cu o ameninţare existenţială odată cu atacurile iraniene asupra infrastructurii lor, care, potrivit şefului ONU pentru drepturile omului, ar putea constitui crime de război, relatează Reuters.

Războiul dintre SUA şi Israel împotriva Iranului, care durează de aproape o lună, a declanşat represalii iraniene la scară largă sub forma unor atacuri cu drone şi rachete asupra infrastructurii energetice şi civile din ţările din Golf, ucigând civili şi determinând creşterea preţurilor petrolului.

"Asistăm la o ameninţare existenţială la adresa securităţii internaţionale şi regionale. Această abordare agresivă subminează dreptul internaţional şi suveranitatea", a declarat ambasadorul Kuweitului, Naser Abdullah H. M. Alhayen, în faţa Consiliului ONU, care are sediul la Geneva.

25.03.2026, 16:54

Presa iraniană: Iranul respinge planul de pace al SUA și propune 5 condiții pentru încheierea războiului

Iranul pregăteşte o contrapropunere la negocierile de pace pregătite de SUA. Potrivit presei de la Teheran, Iranul consideră că propunerile făcute de SUA sunt imposibil de acceptat şi vine cu propriile idei.

Cele 5 condiţii ale Iranului:

O oprire completă a "agresiunii și asasinatelor" din partea inamicului
Garanții concrete că războiul nu va mai fi impus Iranului
Despăgubiri de război garantate și clar definite
Încetarea războiului pe toate fronturile, inclusiv pentru toate grupurile de rezistență din regiune
Recunoașterea internațională și garantarea autorității suverane a Iranului asupra Strâmtorii Ormuz

25.03.2026, 16:46

Șeful AIEA, despre negocieri SUA-Iran: Cred că ar putea avea loc în acest weekend în Pakistan

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat, într-un interviu pentru un ziar italian, că posibile negocieri SUA-Iran ar putea avea loc în acest weekend în Pakistan. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a spus că în curând ar putea avea loc discuții între Iran și SUA în Pakistan. Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Corriere della Sera.

"Cred că ar putea avea loc discuții în acest weekend la Islamabad", a declarat Grossi pentru ziarul italian. Șeful AIEA a adăugat faptul că se preconizează ca discuțiile SUA-Iran să vizeze, printre altele, rachetele și garanțiile de securitate pentru Teheran. "Îmi imaginez că [discuțiile] vor avea o sferă mai largă și că nu se vor referi doar la energia nucleară, motivul care a declanșat conflictul. De data aceasta, pe masa negocierilor vor fi incluse și rachetele, milițiile aliate cu Republica Islamică, precum și garanțiile de securitate pentru Iran", a explicat Grossi.

25.03.2026, 16:45

Iranul nu va accepta un armistiţiu. Trump e ridiculizat şi prezentat ca Pinocchio: "Un mincinos"

Iranul nu va accepta un armistiţiu şi consideră că nu ar fi "logic" să iniţieze negocieri cu Statele Unite, a relatat miercuri agenţia de ştiri semi-oficială iraniană Fars, citând o sursă la curent cu activitatea diplomatică, relatează CNN. "O sursă bine informată, care a vorbit cu Fars News, a subliniat eşecul părţii adverse de a-şi atinge obiectivele, şi a declarat: 'Iranul nu acceptă un armistiţiu. În esenţă, iniţierea unui astfel de proces cu cei care au încălcat acordurile nu este logică'", a relatat agenţia de stat iraniană. Fars News a citat, de asemenea, această sursă care a afirmat că Iranul intenţionează să-şi atingă obiectivele strategice înainte de a pune capăt războiului.

25.03.2026, 15:23

Israelul afirmă că a lansat peste 15.000 de muniţii în bombardamentele asupra Iranului

Israelul a lansat până în prezent peste 15.000 de muniţii - bombe şi rachete - în campania de bombardamente declanşată pe 28 februarie împreună cu SUA împotriva Iranului, de patru ori mai multe decât în războiul de 12 zile din iunie 2015, a declarat miercuri ministrul israelian al apărării, Israel Katz, relatează agenţia EFE. În urma unei evaluări a situaţiei împreună cu şeful Statului Major al armatei israeliene, Eyal Zamir, şi cu mai mulţi ofiţeri superiori, aceştia au decis să aprobe noi ţinte pentru atacuri atât în Iran, cât şi în Libanul vecin, a adăugat ministrul citat.

ONG-ul de monitorizare Airwars, care documentează pagubele provocate civililor de războaie, a avertizat pe 6 martie că SUA şi Israelul au efectuat mai multe atacuri zilnice asupra Iranului decât în orice altă campanie de bombardamente din istoria recentă.

25.03.2026, 14:51

Trump primește clipuri zilnice cu rezumatul atacurilor americane în Iran

Donald Trump primește zilnic un clip de aproximativ 2 minute cu un rezumat al atacurilor americane în Iran, sunt practic imagini cu explozii și succese militare. Asta ridică temeri că nu are o imagine completă asupra războiului, inclusiv a eșecurilor, relatează NBC.

25.03.2026, 14:47

Turcia și Pakistan, luate în calcul pentru a găzdui negocieri

Turcia și Pakistanul sunt luate în calcul ca posibile locuri de desfășurare a negocierior între SUA si Iran, relkateaza Reuters care citează un oficial iranian de rang înalt.

25.03.2026, 14:35

Pakistan: Planul de pace în 15 puncte a ajuns la Teheran

Planul de pace în 15 puncte propus de SUA a ajuns în Iran, a transmis Pakistanul, care acționează ca mediator.

Planul, care nu a fost făcut public în mod oficial, ar include, potrivit presei, demontarea instalațiilor nucleare ale Iranului, în schimbul ridicării sancțiunilor.

Un purtător de cuvânt al armatei iraniene a declarat că americanii negociază singuri. Potrivit ambasadorului iranian în Pakistan, între Statele Unite și Iran nu a avut loc nicio negociere.

25.03.2026, 14:21

Ambasadorul iranian în Pakistan neagă că ar exista negocieri între SUA și Iran

"Și noi am aflat din presă, însă, din câte știu eu, și contrar celor susținute de Trump  până în acest moment nu a avut loc nicio negociere, nici directă, nici indirectă, între cele două părţi", a declarat ambasadorul Reza Amiri Moghadam, adăugând totuși că este "firesc ca statele prietene să poarte permanent consultări cu ambele părți pentru a pune capăt acestei agresiuni ilegale", potrivit BFMTV.

25.03.2026, 14:04

Trump: Teheranul a oferit SUA "un cadou foarte mare"

Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Iranul a făcut o concesie majoră în domeniul energetic faţă de Statele Unite, descriind-o ca pe o evoluţie pozitivă, deşi nu a oferit detalii, scrie Reuters. "Ne-au făcut un cadou, iar cadoul a sosit astăzi, şi este un cadou foarte mare, în valoare de o sumă enormă de bani", a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval.

25.03.2026, 13:17

Kremlin: Rusia nu a fost informată despre planul SUA în 15 puncte

Iranul nu a informat Rusia despre planul în 15 puncte prezentat de Statele Unite cu scopul de a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Prietenii noştri iranieni nu ne-au transmis nicio informaţie pe această temă", a declarat Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Cele 15 puncte prevăzute în plan:

1. Demontarea capacităților nucleare existente deja acumulate de Iran
2. Angajament formal că Iranul nu va încerca niciodată să dobândească arme nucleare
3. Nicio îmbogățire a materialelor nucleare pe teritoriul iranian.
4. Toate materialele îmbogățite trebuie livrate AIEA conform unui calendar definit, convenit de părți.
5. Siturile nucleare Natanz, Esfahan și Fordow vor fi scoase din uz și distruse fizic.
6. Acces deplin al AIEA la toate informațiile și siturile din domeniile nucleare ale Iranului.
7. Iranul abandonează "paradigma proxy" (rețeaua sa de miliții regionale și aliați).
8. Încetarea practică a oricărei finanțări și înarmări a proxy-urilor regionale.
9. Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă ca zonă maritimă liberă 
10. Se va lua o decizie ulterioară, dar Iranul trebuie să limiteze numărul și raza de acțiune a rachetelor sale.
11. Utilizarea viitoare a rachetelor va fi limitată doar în scopuri de autoapărare.
12. Ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Iranului (principalul beneficiu oferit Teheranului).
13. Asistență în promovarea și dezvoltarea proiectului nuclear civil al Iranului de la Bushehr pentru producerea de energie electrică.
14. Eliminarea amenințării "snapback" (mecanismul care ar putea reinstaura rapid sancțiunile).
15. Cadrul general pentru verificarea și implementarea celor de mai sus

25.03.2026, 13:14

Iranul se laudă că atacat din nou portavionul Abraham Lincoln

Armata iraniană susţine că a lovit cu rachete de croazieră portavionul USS Abraham Lincoln, care operează în Marea Arabiei.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Relaţii Publice al armatei iraniene, citat de agenţia de ştiri Fars, rachete de croazieră au fost lansate asupra portavionului american "având nava ca ţintă". La rândul său, un comandant al Marinei iraniene a declarat, în remarci citate de Fars, că "performanţa şi mişcările" portavionului american sunt "monitorizate constant".

"De îndată ce flota ostilă se află în raza de acţiune a sistemelor noastre de rachete, aceasta va fi ţinta unor atacuri devastatoare din partea Marinei iraniene", a avertizat el.

La 1 martie, Comandamentul Central al SUA a dezminţit că portavionul USS Abraham Lincoln a fost lovit de patru rachete iraniene, contrar relatărilor Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice prin intermediul mass-media de stat iraniană.

USS Abraham Lincoln este un portavion cu propulsie nucleară din clasa Nimitz, care navighează alături de grupul său de atac, compus din trei distrugătoare echipate cu rachete de atac terestru.

25.03.2026, 13:13

SUA trimit în Orientul Mijlociu o unitate de elită

Președintele Donald Trump a aprobat în această săptămână desfășurarea de parașutiști în Orientul Mijlociu. CNN și NBC susțin că SUA ar urma să trimită un contingent limitat, de aproximativ 1.000-1.500 de militari din Divizia 82 Aeropurtată, în timp ce The Wall Street Journal scrie că Pentagonul pregătește desfășurarea unei brigăzi complete, de circa 3.000 de soldați. Divizia 82 Aeropurtată este o unitate de elită, pregătită să intervină oriunde în lume în foarte scurt timp. Militarii nu au plecat încă, dar pot fi desfășurați în câteva zile.

Citeşte AICI articolul integral

25.03.2026, 12:42

Drone kamikaze lovesc o bază americană din Bagdad. Radar distrus și elicoptere vizate

Miliții pro-iraniene din Irak au publicat imagini în care drone de tip FPV lovesc baza americană Camp Victoria de la aeroportul internațional din Bagdad. În filmare se vede cum un radar AN/MPQ-64 este distrus, iar o a doua dronă pare să vizeze două elicoptere UH-60 Black Hawk. Nu este clar dacă și acestea au fost lovite. Atacul s-ar fi desfășurat pe 23 martie. Potrivit CNN, complexul respectiv găzduiește Centrul de Suport Diplomatic al SUA din Bagdad.

Milițiile pro-iraniene au lansat mai multe atacuri asupra unor ținte americane din capitala Irakului, inclusiv asupra Ambasadei SUA, care a fost vizată de mai multe drone. La începutul acestei luni, o altă miliție a publicat imagini filmate de o dronă care se deplasa prin complexul Ambasadei SUA din Bagdad.

25.03.2026, 11:23

Australia limitează temporar accesul unor iranieni cu vize de vizitator

Guvernul de la Canberra a anunţat miercuri că va restricţiona temporar intrarea în ţară pentru anumiţi cetăţeni iranieni cu vize de vizitator care se află în prezent în afara Australiei.

Ministrul de interne australian, Tony Burke, a informat într-un comunicat că decizia va intra în vigoare joi şi va dura iniţial şase luni. El a explicat că măsura îşi propune să "protejeze integritatea şi sustenabilitatea" sistemului australian de imigraţie într-un mediu global volatil.

Restricţia va fi implementată printr-o "Determinare de Control la Sosire" şi va afecta doar persoanele care se află în afara Australiei şi deţin o viză de vizitator pe un paşaport iranian.

25.03.2026, 10:15

WSJ: Condiţiile Iranului pentru pace

Iranul cere despăgubiri pentru atacurile suferite, ridicarea tuturor sancţiunilor şi închiderea tuturor bazelor militare americane din Golful Persic pentru a accepta încetarea războiului cu SUA şi Israel, relatează Wall Street Journal (WSJ), citând persoane informate despre această chestiune.

În plus, Iranul doreşte garanţii că războiul nu va reîncepe, precum şi încetarea atacurilor Israelului asupra Hezbollah, gruparea libaneză aliată Iranului, precizează ziarul american, preluat de The Times of Israel.

Printre cererile Iranului ar figura şi un nou acord în Golf care să permită Republicii Islamice să perceapă taxe de trecere de la navele care traversează strategica Strâmtoare Ormuz, prin care tranzitează de obicei o cincime din petrolul mondial.

Totodstă, Iranul refuză să negocieze limitarea programului său de rachete balistice, potrivit ziarului. Condiţiile iraniene menţionate în articol nu fac nicio referire la programul nuclear al ţării, menţionează The Times of Israel.

WSJ citează un oficial american care afirmă că cererile Iranului sunt ridicole şi nerealiste, precum şi oficiali arabi şi americani care spun că poziţia Iranului face ca posibilitatea unui acord să fie şi mai îndepărtată decât era înainte de război.

25.03.2026, 09:40

"Statele Unite negociază cu ele însele"

Un purtător de cuvânt al Comandamentului Central al armatei iraniene, locotenent-colonelul Ebrahim Zolfaqari a ironizat declaraţiile lui Donald Trump referitoare la un plan de pace în 15 puncte care ar fi discutat cu Teheranul, relatează BFMTV.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că oficialii americani negociază acest plan cu Iranul, dar purtătorul de cuvânt sugerează că nu a avut loc nicio discuţie.

„Conflictele voastre interne au ajuns la un punct în care negociaţi cu voi înşivă?”, a întrebat irnic Ebrahim Zolfaqari într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat. „Poziţia noastră a rămas neschimbată încă din prima zi şi va rămâne aşa: oameni ca noi nu vor încheia niciodată un acord cu oameni ca voi”, a afirmat el.

25.03.2026, 08:55

Centrala nucleară Bushehr, atacată

Organizaţia iraniană pentru energie atomică a declarat marţi seară că centrala nucleară de la Bushehr a fost lovită într-un atac aerian care nu a provocat pagube, acuzând Statele Unite şi Israelul că se află în spatele acestei acţiuni.

"În timp ce inamicul americano-sionist îşi continuă ostilităţile (...), un proiectil a lovit interiorul centralei de la Bushehr", a raportat organizaţia, precizând că nu au fost semnalate până în prezent "pagube materiale sau tehnice, nici pierderi de vieţi omeneşti".

La scurt timp după aceea, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut "reţinere maximă pentru a evita orice risc la adresa siguranţei nucleare în perioadă de conflict".

Centrala nucleară de la Bushehr, în sudul Iranului, a fost lovită săptămâna trecută de un "proiectil", care nu a provocat pagube infrastructurii sau răniţi, a informat AIEA.

25.03.2026, 08:51

Iranul respinge afirmația lui Trump privind posibile negocieri de pace

Iranul a respins afirmațiile președintelui american Donald Trump privind posibile negocieri între cele două părți.

Reacția a venit printr-un comunicat al comandamentului central Khatam al-Anbiya, publicat de agenția Fars. Purtătorul de cuvânt Ebrahim Zolfaghari a transmis că Teheranul nu recunoaște existența vreunui acord și a criticat dur declarațiile venite de la Washington.

El a mai spus că nu va exista o revenire la situația anterioară, inclusiv în ceea ce privește prețul petrolului și raporturile dintre cele două state, atât timp cât presiunile asupra Iranului continuă.

25.03.2026, 08:29

SUA şi Iran, posibile negocieri în Pakistan

Discuţii directe ar urma să aibă loc şi faţă în faţă, la Islamabad. Din delegaţia condusă de JD Vance vor mai face parte emisarul special Steve Witkoff şi ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, scrie Reuters. De partea cealaltă, Teheranul ar urma să îi trimită pe ministrul de Externe, Abbas Araghchi, şi pe şeful Parlamentului, Mohammad Ghalibaf.

 

25.03.2026, 07:39

Preţul petrolului Brent şi al gazului european

Prețul petrolului Brent a scăzut miercuri cu aproximativ 5%, ajungând sub 100 de dolari pe baril. Prețul gazelor naturale în Europa a coborât marți la aproximativ 53,4 euro/MWh, continuând să scadă după ce atinsese cel mai ridicat nivel din ultimii peste trei ani, pe fondul semnalelor contradictorii privind conflictul din Orientul Mijlociu.

25.03.2026, 07:35

Pentagonul se pregăteşte să trimită 3.000 de militari în Orientul Mijlociu

Statele Unite se pregătesc să trimită încă 3.000 de soldați în Orientul Mijlociu, ridicând posibilitatea unei operațiuni militare la sol.

25.03.2026, 07:29

Bolojan: România ar putea participa la misiuni de deminare în Ormuz, după ce se ajunge la un armistiţiu

Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.

"Acordul de principiu al României este să participăm la misiuni care ţin de posibilităţile noastre pe zona de deminare, de exemplu, pe zona de supraveghere. Dar asta după ce zona de conflict nu mai este într-o zonă agresivă, ci după ce se ajunge la o formă de armistiţiu, în aşa fel încât să se poată face într-adevăr aceste operaţiuni de deminare.

Acolo unde România a fost solicitată în toţi aceşti ani (...) dacă a fost nevoie de o prezenţă în Bosnia, în anumite teatre, după ce s-au terminat conflictele, pentru a asigura o liniştire a situaţiei, am participat. Şi dacă România a avut o imagine consolidată este şi pentru că armata noastră, acolo unde a fost, a dat dovadă că este o armată profesionistă şi şi-a făcut datoria", a precizat premierul, pentru Euronews.

25.03.2026, 07:09

Israelul loveşte din nou Teheranul

Israelul a lovit, miercuri, capitala iraniană Teheran, au anunţat armata israeliană şi mass-media iraniană, în timp ce preşedintele Donald Trump a declarat că SUA înregistrează progrese în eforturile de a negocia încetarea războiului, existând informaţii privind un plan în 15 puncte trimis la Teheran, transmite Reuters,

Forţele de Apărare Israeliene au declarat într-o postare pe Telegram că au lansat o serie de atacuri care au vizat infrastructura din Teheran. Agenţia de ştiri semi-oficială iraniană SNN a declarat că atacurile au lovit o zonă rezidenţială din oraş, iar echipele de salvare caută printre dărâmături.

25.03.2026, 07:08

Atac cu drone în Kuweit

Un rezervor de combustibil de pe aeroportul internaţional din Kuweit a luat foc după ce a fost vizat de un atac cu drone, a anunţat miercuri Autoritatea aviaţiei civile a emiratului. "Conform primelor informaţii, pagubele se limitează la pierderi materiale şi nu au existat victime", a scris autoritatea pe platforma X.

"Autorităţile competente au pus în aplicare imediat procedurile de urgenţă aprobate, iar echipele de pompieri şi celelalte părţi implicate au intervenit pentru a lupta împotriva incendiului", a adăugat aceasta, citându-l pe purtătorul său de cuvânt oficial, Abdullah al-Rahji.

Aeroportul din Kuweit a fost ţinta mai multor atacuri de la izbucnirea, pe 28 februarie, a războiului dintre Iran, Israel şi Statele Unite.

25.03.2026, 07:05

Iran: Navele "neostile" pot tranzita strâmtoarea Ormuz

Iranul a declarat că "navele neostile" pot tranzita strâmtoarea Ormuz cu condiţia să respecte reglementările de siguranţă şi securitate, potrivit unui comunicat transmis Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI).

"Navele neostile (...) pot, cu condiţia să nu participe la acte de agresiune împotriva Iranului sau să nu le sprijine şi să respecte pe deplin reglementările de siguranţă şi securitate în vigoare, să beneficieze de trecerea în siguranţă prin strâmtoarea Ormuz, în coordonare cu autorităţile competente", se arată în comunicat.

OMI a precizat că documentul, datat duminică, a fost emis de Ministerul de Externe iranian, cu solicitarea de a fi difuzat de către OMI. Organizaţia a comunicat acest lucru statelor sale membre şi ONG-urilor, a adăugat aceasta.

Textul subliniază că "orice bun aparţinând agresorilor - şi anume Statelor Unite şi regimului israelian - precum şi altor participanţi la agresiune, nu poate pretinde la trecere paşnică sau neostilă".

Comunicatul precizează că responsabilitatea pentru "orice perturbare, insecuritate sau escaladare a riscurilor pe această rută maritimă crucială" revine Statelor Unite şi Israelului, care sunt acuzate că poartă un "război ilegal şi destabilizator împotriva Iranului". Conform textului, aceste două ţări "au pus în pericol pacea şi stabilitatea regională şi au expus transportul maritim internaţional unor ameninţări fără precedent".

Iranul a închis practic această strâmtoare strategică de la atacurile americano-israeliene din 28 februarie, care au declanşat conflictul şi au provocat o creştere a preţurilor globale la petrol şi gaze. 

25.03.2026, 07:03

Presă: Planul SUA pentru a pune capăt războiului

Statele Unite au prezentat Iranului un plan în 15 puncte pentru a încerca să pună capăt conflictului, care include cerinţe ca de exemplu Teheranul să predea tot combustibilul său nuclear îmbogăţit şi să lase deschisă strâmtoarea Ormuz.

New York Times şi canalul de televiziune israelian Channel 12 au informat că administraţia Trump a transmis cererile sale Iranului prin intermediul Pakistanului care menţine relaţii bune cu ambele părţi.

Potrivit a trei surse neidentificate citate de Channel 12, negociatorii americani, emisarul special Steve Witkoff şi ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, propun un armistiţiu de o lună, timp pentru ca autorităţile iraniene să analizeze cererile lor.

Dintre cele 15 puncte prezentate, primele cinci se referă la sectorul nuclear: Washingtonul cere ca Iranul să nu încerce niciodată să se doteze cu arme nucleare, ca Teheranul să predea tot combustibilul său îmbogăţit până la o dată convenită de părţi şi ca mai multe instalaţii nucleare importante să fie demontate.

De asemenea, Iranul trebuie să renunţe la sprijinul acordat "interpuşilor" săi (proxys) şi să nu mai finanţeze sau să înarmeze grupări precum Hezbollah sau Hamas. Vor fi impuse limite privind cantitatea de rachete pe care ţara le va putea deţine, precum şi asupra razei lor de acţiune.

Pe de altă parte, strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale, trebuie să rămână deschisă traficului maritim. În schimb, Iranul ar obţine ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva sa şi sprijin pentru programul său nuclear civil.

Contactate, Casa Albă şi Departamentul de Stat nu au răspuns imediat.

Donald Trump şi-a exprimat optimismul marţi cu privire la şansele de a ajunge la un acord cu Teheranul. Planul nu menţionează schimbarea regimului în Iran. 

25.03.2026, 07:00

Evenimentele cheie ale zilei 25 de război

Urmăriți AICI cele mai importante evenimente din ziua 25 a războiului din Orientul Mijlociu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii