Israel, furios că Nobelul pentru Pace a ajuns la jurista care a acuzat ţara de genocid. Reacţia câştigătoarei
Jurista sud-africană Navi Pillay, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace 2026, a făcut o glumă la adresa lui Donald Trump imediat după ce a aflat că a primit prestigioasa distincţie. În vârstă de 85 de ani, Pillay a condus comisia ONU care a acuzat Israelul de genocid în Fâşia Gaza. Anunţul a provocat o reacţie extrem de dură din partea autorităţilor israeliene, care au lansat acuzaţii grave la adresa laureatei şi a Comitetului Nobel.
"Dacă aplaudaţi puţin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (preşedintele american Donald) Trump", a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP.
"Dar, ca avocat şi judecător, tot vreau să verific" că este adevărat, a adăugat ea râzând, referindu-se la faptul că i s-a acordat premiul Nobel.
Această reacţie a fost surprinsă de secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard, la Nurnberg, unde se desfăşoară un summit de drept internaţional, şi a fost postată pe reţeaua de socializare X.
Navi Pillay a acuzat Israelul de genocid în Fâşia Gaza
"Ultimul lucru pe care l-am făcut a fost să prezint raportul despre Gaza, în care descriu ceea ce se întâmplă acolo drept genocid", a mai declarat Navi Pillay.
Această juristă în vârstă de 85 de ani a prezidat comisia de anchetă independentă a ONU care a acuzat Israelul de comiterea "unui genocid" în Fâşia Gaza.
Cariera sa a purtat-o, de asemenea, de la instanţele sud-africane, unde a apărat activişti antiapartheid şi a asigurat drepturi cruciale pentru deţinuţii politici, la Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda şi la Curtea Penală Internaţională (CPI).
Gluma făcută de Pillay vine în contextul în care este notorie dorinţa preşedintelui american de a câştiga acest premiu. Nu mai departe de această săptămână Trump a afirmat că ar trebui ca el să câştige Premiul Nobel pentru Pace.
"Am rezolvat opt conflicte şi am prevenit, poate, distrugerea totală a lumii, pentru că Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară. Şi acesta este un lucru bun, un lucru foarte bun", a afirmat Donald Trump.
Reacţie dură din Israel
"Dacă ar exista un premiu pentru minciuni, ură și acuzații calomnioase antisemite, Navi Pillay nu ar fi doar o candidată, ci s-ar număra printre favorite. Rolul său în demonizarea constantă a Israelului, din motive politice, și în promovarea minciunii despre genocid spune totul. Acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Pillay nu reprezintă un act de dreptate, ci o folosire grotescă a acestui premiu pentru a legitima ura și prejudecățile împotriva Israelului. Acum, că membrii Comitetului Nobel au recompensat cea mai mare minciună a secolului XXI, Joseph Goebbels aplaudă, cu siguranță, din iad", este mesajul dur publicat pe X de Ministerul israelian de Externe.
Comitetul Nobel "nu este un tribunal"
Jurgen Watne Frydnes, preşedintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă şi apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a refuzat să se pronunţe dacă Israelul comite un genocid în Fâşia Gaza, aşa cum a susţinut o comisie prezidată de laureată, relatează AFP.
"Noi nu suntem un tribunal. Este vorba despre raportul ei, raportul comisiei, şi cu siguranţă avem o mare încredere în profesionalismul şi integritatea ei", a declarat Jurgen Watne Frydnes, întrebat pe această temă într-un interviu acordat AFP.
"Însă această muncă este cea a unei comisii de anchetă a ONU. Decizia finală va aparţine Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ)", a adăugat el.
