Israelul a paralizat conducerea militară a Iranului. Cine sunt numele grele ucise în operațiunea "Rising Lion"
Cel mai înalt ofițer militar al Iranului, șeful Gărzii Revoluționare și un fost consilier de securitate națională au fost uciși în cadrul operațiunii israeliene "Rising Lion", un atac fără precedent care a zguduit conducerea militară a republicii islamice. Moartea lor ar putea afecta grav capacitatea Iranului de a riposta la atacurile Israelului, relatează CNN. Presa de stat iraniană susţine că Ali Shamkhani a fost rănit în timpul atacului şi a confirmat decesul a șase cercetători de top implicați în programele nucleare.

Israelul a bombardat peste noapte Iranul, în ceea ce pare a fi cel mai amplu atac de până acum. Au fost folosite cel puţin 200 de avioane de luptă. Au fost distruse situri nucleare şi baze militare, mai multe blocuri au fost înghiţite de flăcări, iar șeful armatei, șeful Gărzilor Revoluţionare şi cel puţin şase oameni de ştiinţă implicaţi în programul nuclear al Teheranului au fost ucişi.
Loviturile, spun oficialii de la Tel Aviv, sunt preventive şi vin pe fondul blocajului negocierilor nucleare dintre Statele Unite şi Iran. Consiliul guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a adoptat joi o rezoluţie în care acuză Iranul că a încălcat obligațiile privind neproliferarea nucleară, pentru prima dată în 20 de ani. Ca răspuns, Iranul a lansat 100 de drone spre Israel. Între timp, autorităţile israeliene au declarat stare de urgenţă, iar ca măsură de precauție, şcolile din Israel, magazinele, dar şi spaţiul aerian au fost închise.
Iranul confirmă uciderea a cel puțin șase oameni de știință nucleari
Iranul a confirmat până acum că cel puțin șase oameni de știință din programul nuclear al ţării au fost uciși în atacuri israeliene noaptea trecută. Cel mai cunoscut dintre aceștia este Fereydoon Abbasi, fost șef al Organizației pentru Energie Atomică din Iran. Mohammad Mehdi Tehranchi, al doilea identificat, a fost președintele Universității Islamice Azad din Teheran.
- Iran a lansat zeci de rachete balistice asupra Israelului. Explozii la Tel Aviv
- Preţul ţiţeiului a explodat, după atacul Israelului în Iran: cel mai ridicat nivel din ultimele 5 luni
- Recomandările MAE pentru românii din Iran. Mai multe zboruri către Israel, anulate în urma atacurilor
- Iranul a încălcat obligația de neproliferare nucleară: Are uraniu îmbogățit pentru 9 bombe. Reacția Israelului
- Israel ar putea ataca Iranul în câteva zile, Teheranul amenință bazele SUA. Prețul petrolului a crescut brusc
- Americanii își retrag diplomații din Irak din cauza tensiunilor cu Iranul. Alertă în Orientul Mijlociu
Abdolhamid Minouchehr, Ahmad Reza Zolfaghari și Amirhossein Feqhi au fost cadre universitare la Universitatea Shahid Beheshti din Teheran. A șasea victimă a fost identificată doar după numele de familie, Motallebizadeh, potrivit BBC.
Trei dintre cei mai puternici oameni ai Iranului, ucişi
Din cadrul armatei, au fost ucişi cel mai înalt ofițer militar al Iranului, șeful Corpului de elită al Gărzilor Revoluționare și un fost șef al securității naționale. Moartea lor va zgudui sistemul militar al ţării și ar putea afecta serios capacitatea de a răspunde atacurilor Israelului, notează CNN. Potrivit televiziunii de stat iraniene, consilierul de rang înalt Ali Shamkhani a fost doar rănit în timpul atacului.
Generalul-maior Hossein Salami
Comandantul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), Hossein Salami era unul dintre cei mai puternici oameni din Iran, raportând direct liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Născut în 1960, a condus IRGC din 2019, o structură responsabilă de suprimarea opoziției interne și proiecția influenței iraniene în regiune.
Sub comanda sa, IRGC a susținut rețele militare regionale și a oferit sprijin rebelilor Houthi din Yemen. Toto sub conducerea sa, IRGC a doborât un avion de pasageri ucrainean la scurt timp după decolarea acestuia de pe aeroportul internațional din Teheran, ucigând toate cele 176 de persoane aflate la bord.
Analista de securitate națională de la CNN Beth Sanner a declarat că înlăturarea lui Salami este similară cu înlăturarea şefului de Stat Major al Apărării din SUA. "Vă puteți imagina ce ar face americanii", a comentat ea.
Generalul-maior Mohammad Bagheri
Din 2016, Bagheri a fost șeful Statului Major al armatei iraniene, care include peste 500.000 de militari activi. Potrivit Trezoreriei SUA, el era responsabil de implementarea politicilor și coordonarea armatei. A fost sancționat de SUA în 2019 pentru sprijinirea terorismului și facilitarea de politici destabilizatoare.
În 2017, a fost fotografiat alături de trupe iraniene în Siria, iar în 2024 s-a întâlnit cu ministrul apărării din Arabia Saudită. Atunci a fost avertizat să ia în serios oferta președintelui Donald Trump de a negocia un acord nuclear, deoarece reprezintă o modalitate de a evita un război cu Israelul.
Ali Shamkhani
Consilier apropiat al ayatollahului Khamenei și fost șef al Consiliului Suprem de Securitate Națională între 2013 și 2023, Shamkhani a fost un diplomat influent. A participat la negocierile intermediate de China care au dus la reluarea relațiilor diplomatice între Iran și Arabia Saudită. A fost înlocuit brusc la mijlocul anului 2023.
Era cunoscut în cercurile diplomatice occidentale și a jucat un rol în reluarea discuțiilor nucleare cu administrația Trump. În aprilie, a amenințat cu expulzarea inspectorilor nucleari ai ONU și încetarea cooperării cu AIEA.
Khamenei numește noi comandanți ai armatei
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, i-a numit vineri pe Abdolrahim Mousavi în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Armate și pe Mohammad Pakpour la conducerea Gardienilor Revoluției, în urma uciderii predecesorilor acestora, Mohammad Bagheri și Hossein Salami.
Ministerul de Externe al Iranului a catalogat acțiunea Israelului drept "declarație de război" și a cerut Consiliului de Securitate al ONU să intervină de urgență. Într-o scrisoare adresată ONU, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a denunțat oficial atacul israelian ca fiind un act de agresiune împotriva suveranității Iranului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰