Iulia Navalnaia îl acuză pe Putin ca "a luat ostatic" trupul neînsufleţit al soţului său. "I-a umilit mama ca să accepte o înmormântare în secret"
Iulia Navalnaia, care a promis să continue lupta soţului ei, Aleksei Navalnîi, mort într-o închisoare rusă, l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele Vladimir Putin că a luat ostatic corpul neînsufleţit pentru a o forţa pe mama opozantului să accepte o înmormântare în secret, potrivit AFP.
"Nouă zile de când Putin mi-a omorât soţul (...) dar se pare că uciderea nu a fost suficientă, acum i-a luat ostatic corpul neînsufleţit, i-a umilit mama pentru a o forţa să accepte o înmormântare în secret", a declarat văduva principalului adversar al Kremlinului, cu o voce tremurândă, într-un video online.
Kremlinul vrea ca Navalnîi să fie înmormântat în secret, spune Liudmila Navalnaia
"Putin (...) este cel care dă ordinele spunând: 'Nu-l daţi înapoi, puneţi presiune pe mamă, zdrobiţi-o, spuneţi-i că trupul neînsufleţit al fiului ei se descompune'", a continuat ea, potrivit Agerpres.
De mai bine de o săptămână, Liudmila Navalnaia, mama opozantului, încearcă să recupereze rămăşiţele fiului ei care a murit pe 16 februarie într-o închisoare dintr-o regiune arctică îndepărtată unde Navalnîi era închis.
- Înmormântat în secret sau îngropat în cimitirul închisorii. "Oferta" primită de mama lui Navalnîi pentru a-i...
- Joe Biden s-a întâlnit cu soţia şi fiica lui Navalnîi. Răzbunarea lui Putin i-a lovit şi pe ruşii care au...
- Mama lui Navalnîi susține că e șantajată cu înmormântarea. Motivul înfiorător pentru care autoritățile...
Potrivit acesteia, autorităţile au stabilit o condiţie pentru returnarea cadavrului, şi anume ca înmormântarea să fie secretă. Potrivit observatorilor, Kremlinul se teme că o înmormântare va deveni un eveniment public, mai ales că Rusia organizează alegeri prezidenţiale la jumătatea lunii martie, care ar urma să ducă la un nou triumf al lui Vladimir Putin.
"L-aţi torturat când era în viaţă, acum îl torturaţi şi după ce a murit", a mai spus Iulia Navalnaia.
Preşedintele rus nu a reacţionat la moartea principalului său critic, care ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare şi a supravieţuit unei otrăviri.
Kremlinul a orchestrat, mai ales de la invadarea Ucrainei începută fix acum doi ani, o represiune nemiloasă împotriva tuturor criticilor săi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰