Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jason Momoa, falit după „Game of Thrones”. Actorul a dormit într-o camionetă pentru că nu îşi permitea să zboare acasă

Puţină lume ştie că Jason Momoa, imediat după ce a terminat filmările pentru serialul "Game of Thrones", a trăit într-o sărăcie lucie.

de Redactia Observator

la 12.11.2020 , 13:54

  • Actorul a avut probleme financiare chiar şi în timpul filmărilor.
  • Momoa a fost nevoit să doarmă într-o camionetă pentru că nu-şi permitea să zboare acasă.

Avea şi doi copii mici, cărora nu le putea explica faptul că se confruntă cu probleme financiare majore. Dar, între timp, situaţia s-a schimbat, iar, în prezent, Jason Momoa este unul dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului şi milionar.

După lansarea celui mai titrat serial din istoria premiilor Emmy, fanii nu ar fi bănuit că îndrăgitul actor Jason Momoa avea - de fapt - mari probleme cu banii. 

Jason Momoa, falit după Game of Thrones: Muream de foame după Game of Thrones. Nu puteam să-mi găsesc de lucru. Este foarte dificil când ai copii și ești îngropat în datorii.

Vezi și

Actorul a avut probleme financiare chiar şi în timpul filmărilor.

În timp ce era în Irlanda de Nord, pe parcursul pauzelor de filmări, Momoa a fost nevoit să doarmă într-o camionetă pentru că nu-şi permitea să zboare acasă, în Statele Unite. Problemele s-au agravat odată cu moartea subită a personajului său, Khal Drogo. Atunci, actorul a devenit șomer, iar timp de 2 ani nu şi-a găsit niciun loc de muncă.

Abia în 2016, Momoa a primit un rol în "Liga Dreptăţii". Marea salvare a venit însă în 2018, când a primit rolul principal din filmul Aquaman.

Filmul cu super-eroi a avut cele mai mari încasări din istorie în rândul filmelor Marvel, de peste 1.1 miliarde de dolari la nivel global. Aşa se face că acum, la aproape 10 ani de la lansarea primul episod din Game of Thrones, Momoa a ajuns unul din cei mai râvniți actori de la Hollywood, cu o avere estimată la 14 milioane de dolari.

Chiar şi în pandemie, actorul are programate proiecte până în 2024. Următorul film în care va juca este Dune, o adaptare a romanului lui Frank Herbert, care va avea premiera în octombrie 2021. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Jason Momoa, falit după „Game of Thrones”. Actorul a dormit într-o camionetă pentru că nu îşi permitea să zboare acasă