Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Johnny Wactor, cunoscut pentru rolul din "General Hospital", a murit. Actorul încerca să oprească un jaf în LA

Johnny Wactor, care l-a interpretat pe Brando Corbin în serialul "General Hospital" a fost împușcat mortal în centrul orașului Los Angeles în timp ce încerca să oprească un jaf, potrivit CNN.

de Redactia Observator

la 27.05.2024 , 09:40

Johnny Wactor, cunoscut pentru rolul din "General Hospital", a murit. Actorul încerca să oprească un jaf în LA Johnny Wactor, cunoscut pentru rolul din "General Hospital", a murit. Actorul încerca să oprească un jaf în LA - Profimedia Images

Johnny Wactor a fost împușcat în timpul unei presupuse tentative de furt a unui catalizator în centrul orașului Los Angeles, sâmbătă dimineață. Atât mama, cât şi agentul actorului au confimat moartea acestuia. A fost "nu doar un actor talentat, dedicat meseriei sale, ci și un adevărat exemplu de moralitate pentru toți cei care l-au cunoscut”, au declarat apropiaţii acestuia. 

Potrivit departamentului de poliție din Los Angeles, Wactor a fost împușcat în jurul orei 3 dimineața sâmbătă, după ce a confruntat trei bărbați care încercau să fure convertorul catalitic de la un vehicul. Actorul a fost transportat de urgenţă la spital, unde medicii nu au mai putut decât să îi constate deceseul. 

Cine a fost Johnny Wactor 

Articolul continuă după reclamă

Wactor s-a născut în 1986 în Charleston, Carolina de Sud. Primul său rol de televiziune a fost în serialul Lifetime „Army Wives”, iar ulterior a apărut în numeroase roluri episodice în producţii precum „Westworld”, „The OA” și „Criminal Minds”.

Între 2020 și 2022, Wactor a apărut în peste 160 de episoade din „General Hospital”, unde l-a interpretat pe Brando Corbin, scrie The Guardian.

Echipa din spatele serialului a transmis duminică un mesaj de condoleanţe familiei actorului: „Întreaga familie General Hospital este devastată să afle despre moartea prematură a lui Johnny Wactor. A fost cu adevărat unic și a fost o plăcere să lucrăm cu el în fiecare zi. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de cei dragi lui în aceste momente dificile.”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Ştiri externe » Johnny Wactor, cunoscut pentru rolul din "General Hospital", a murit. Actorul încerca să oprească un jaf în LA