Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata şi poliţia jură loialitate şi supunere absolută preşedintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez

Militarii și polițiștii venezueleni au jurat miercuri "loialitate și supunere absolută" față de președinta interimară Delcy Rodriguez, în cadrul unei ceremonii desfășurate la complexul militar Fuerte Tiuna din Caracas, marcând un moment important pentru consolidarea puterii sale în stat, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 29.01.2026 , 13:52

"Jurăm loialitate şi supunere absolută". Delcy Rodriguez primeşte sprijinul armatei şi poliţiei din Venezuela - Sursa: Profimedia

La eveniment, ministrul apărării, Vladimir Padrino López, i-a înmânat lui Rodriguez bastonul simbolic al comenzii supreme a forțelor armate și sabia lui Simón Bolívar, eroul independenței Venezuelei.

"Jurăm loialitate şi supunere absolută", a declarat ministrul apărării, Vladimir Padrino Lopez.

Ministrul de interne Diosdado Cabello și-a exprimat, de asemenea, loialitatea în numele poliției, afirmând că susținerea conducerii interimare reprezintă apărarea "continuității guvernului și integrității poporului venezuelean".

Articolul continuă după reclamă

La ceremonia la care au participat peste 3.000 de militari și agenți de ordine publică, Rodriguez a fost reafirmată drept comandant suprem al Forțelor Armate Naționale Bolivariene (FANB), într-un gest simbolic de unificare a instituțiilor de forță sub conducerea sa.

Evenimentul are loc la mai bine de trei săptămâni după momentul în care președintele Nicolás Maduro a fost capturat într-o operațiune militară a Statelor Unite, un fapt care a dus la preluarea conducerii de către Rodriguez.

De la preluarea funcției, președinta interimară a început să promoveze o serie de inițiative politice, inclusiv eliberarea unora dintre prizonierii politici și semnarea unor acorduri internaționale, în timp ce se confruntă cu presiuni externe și interne în consolidarea legitimității sale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu schimbările din programa şcolară?
Observator » Ştiri externe » Armata şi poliţia jură loialitate şi supunere absolută preşedintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez