Legendarul boxer Floyd Mayweather trimite provizii în Israel cu avionul său privat: "Hamas atacă vieți nevinovate!"
Razboi Israel - Hamas. Floyd Mayweather trimite un avion plin cu provizii în sprijinul Israelului. "Sunt alături de Israel împotriva teroriștilor Hamas. Hamas nu reprezintă poporul Palestinei, ci este un grup terorist care atacă vieți nevinovate!", a transmis legendarul boxer american pe rețelele de socializare.
La câteva ore după ce campionul neînvins la box și-a exprimat sprijinul pentru Israel, Los Angeles Magazine a aflat în exclusivitate că Floyd Mayweather își trimite avionul privat în țara din Orientul Mijlociu, pentru a livra alimente și alte provizii, inclusiv veste antiglonț pentru militarii IDF.
Mayweather, care a vizitat Israelul în noiembrie anul trecut, a scris luni, într-o postare pe Instagram, că îi sprijină pe israelieni: "Sunt alături de Israel împotriva teroriștilor Hamas. Hamas nu reprezintă poporul Palestinei, ci este un grup terorist care atacă vieți nevinovate! Sunt pentru toți oamenii și doresc întoarcerea în siguranță a tuturor americanilor și israelienilor și a oricărui om care a fost răpit ca ostatici în timpul acestor crime de război oribile. Acesta nu este un moment pentru politică. Acesta este un moment pentru siguranță în primul rând. Dumnezeu sa binecuvanteze America. Dumnezeu să binecuvânteze pe Israel. Dumnezeu să binecuvânteze omenirea!".
- "E ca în lagăre". 40 de copii printre 200 de morți, unii decapitați. Ce s-a întâmplat în kibuţul Kfar Aza,...
- Război Israel - Hamas LIVE TEXT. Fâșia Gaza rămâne fără energie. Singura centrală electrică mai are...
- Cetățean moldovean, ucis în timpul atacurilor Hamas în Israel. Lucra în apropiere de Gaza
Americanul în vârstă de 46 de ani a mai scris, într-o altă postare: "Sunt alături de Israel și de evreii din întreaga lume. Condamn antisemitismul cu orice preț. Sunt pentru Pace. Sunt pentru Drepturile Omului! Terorismul nu este niciodată răspunsul!".
Mayweather este departe de a fi singura celebritate americană care și-a exprimat sprijinul pentru Israel, după atacul mortal de sâmbătă al grupării teroriste Hamas.
Madonna: "Ceea ce se întâmplă în Israel este devastator"
Madonna a postat imagini îngrozitoare cu israelienii luați ostatici. "Ceea ce se întâmplă în Israel este devastator. Să privești cum toate aceste familii sunt atacate și ucise pe străzi este sfâșietor. Inima mea merge spre Israel", a scris cântăreața americană pe rețelele de socializare.
Natalie Portman, Andy Cohen, Jamie Lee Curtis, Debra Messing, Amy Schumer, Sarah Silverman, Kris Jenner și Mark Hamill se numără și ei printre celebritățile care au luat o poziție publică în sprijinirea Israelului, la fel ca guvernatorul Californiei Gavin Newsom.
Israelul a intrat în cea de-a cincea zi de război, după ce diferite grupări teroriste palestiniene conduse de Hamas, au atacat, într-un asalt surpriză, din Fâșia Gaza. Atacul a făcut peste 1.200 de morți, iar sute de oameni au fost răniți sau luați ostatici. Din partea palestinienilor, ultimul bilanţ arată că peste 900 de oameni au murit în Gaza.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰