Şeful organizației maritime a ONU: Nicio țară nu are dreptul să blocheze Strâmtoarea Ormuz
Șeful organizației responsabile pentru siguranța și securitatea transportului maritim global a declarat că niciun stat nu are dreptul legal de a bloca Strâmtoarea Hormuz, potrivit BBC.
Arsenio Dominguez, secretarul general al Organizației Maritime Internaționale (IMO), a spus că, deși blocada impusă de SUA "pare să vizeze foarte specific accesul la porturile iraniene", din punct de vedere legal nu există nicio bază pentru ca o țară să blocheze această rută maritimă.
"În conformitate cu dreptul internațional, statele nu au dreptul să blocheze o strâmtoare internațională utilizată pentru navigația globală", le-a declarat el jurnaliștilor, într-un briefing susținut la sediul IMO din Londra.
Dominguez a mai spus că, deși foarte puține nave mai tranzitau strâmtoarea înainte de blocadă, această nouă "blocare" impusă de SUA "nu oferă nicio soluție la criza existentă".
"20.000 de navigatori nu pot tranzita. Economia globală continuă să fie afectată, iar până când cauzele profunde nu vor fi rezolvate, vom continua cu toții să suferim din această cauză", a afirmat el.
"Blocada suplimentară nu ajută la găsirea unei soluții pentru conflict. Aș cere tuturor să respecte regulile", a adăugat acesta.
