Aur de 40.000 de euro, găsit de un angajat al primăriei care tundea iarba. Proprietarul, de negăsit

Zece lingouri de aur, sigilate, au fost găsite pe o pajişte din Bannewitz, un mic oraş din Saxonia, aflat la sud de Dresda. Descoperirea a fost făcută în octombrie 2025 de un angajat al primăriei, care tundea iarba în apropierea unui bazin de retenţie a apelor pluviale, când a observat mai multe obiecte strălucitoare în zona proaspăt cosită, scrie Süddeutsche Zeitung.

de Redactia Observator

la 29.05.2026 , 21:19

Aur de 40.000 de euro, găsit de un angajat al primăriei care tundea iarba. Proprietarul, de negăsit Imagine ilustrativă - Shutterstock

Bărbatul a găsit iniţial opt pachete mici, sigilate. Ulterior, funcţionarii primăriei chemaţi la faţa locului au mai descoperit încă două. În total, era vorba despre zece lingouri de aur, fiecare de aproximativ 28 de grame, împrăştiate pe iarbă într-o formă descrisă de autorităţile locale ca un evantai.

Valoarea totală a aurului a fost estimată la aproximativ 40.000 de euro. Lingourile se aflau încă în ambalajul original, ceea ce a permis identificarea producătorului şi a numerelor de serie imprimate pe pachete.

În lunile următoare, mai multe persoane au încercat să revendice aurul, însă niciuna nu a putut dovedi că îi aparţinea. Potrivit legislaţiei civile germane privind bunurile pierdute, proprietarul iniţial are la dispoziţie şase luni pentru a-şi susţine revendicarea, în cazul obiectelor de valoare semnificativă.

Articolul continuă după reclamă

Cel puţin 12 oameni au susţinut că aurul este de fapt al lor

În cazul aurului găsit la Bannewitz, termenul a expirat pe 17 aprilie 2026. Primarul Heiko Wersig a declarat pentru Süddeutsche Zeitung că, în această perioadă, autorităţile au primit între 12 şi 15 solicitări.

Explicaţiile oferite au fost dintre cele mai diverse. O persoană a susţinut că lingourile i-ar fi căzut din buzunar în timpul unei plimbări, în timp ce altcineva a spus că aurul ar fi fost transportat de o dronă care s-ar fi defectat şi s-ar fi prăbuşit în zonă.

O localnică l-a abordat pe primar într-o brutărie, convinsă că descoperirea ar putea avea legătură cu o înşelătorie de tip "metoda nepotul", după ce un escroc îi luase monede de aur din locuinţă. Verificările au arătat însă că lingourile găsite nu aveau legătură cu cazul ei.

Încă nu se ştie ale cui sunt lingourile de aur

De la început, modul în care aurul era răspândit pe iarbă a ridicat semne de întrebare. Felul în care erau dispuse lingourile a alimentat ipoteza că acestea ar fi putut fi aruncate dintr-un vehicul aflat în mers. Poliţia a verificat inclusiv varianta unei legături cu o urmărire sau cu o posibilă faptă penală.

Ancheta nu a găsit însă dovezi că lingourile ar proveni dintr-o activitate infracţională. Aurul a fost păstrat într-o cameră de probe a poliţiei din Dresda până la expirarea termenului legal de revendicare.

Cum nimeni nu a putut demonstra că este proprietarul de drept, lingourile au intrat în proprietatea municipalităţii Bannewitz. Primarul a transmis că banii obţinuţi în urma valorificării aurului ar urma să fie folosiţi în beneficiul organizaţiilor civice locale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideraţi că mobilizarea autorităţilor a fost pe măsura gravităţii incidentului?
Observator » Mapamond » Aur de 40.000 de euro, găsit de un angajat al primăriei care tundea iarba. Proprietarul, de negăsit