Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Macron vrea să pună libertatea de a face avort în constituția Franței: "Nimic nu va putea împiedica sau anula ceea ce va fi astfel ireversibil"

Președintele Franței, Emmanuel Macron, își anunță intenția de a include avortul în Constituție, potrivit Le Figaro.

de Redactia Observator

la 08.03.2023 , 22:12

Președintele Franței, Emmanuel Macron Macron vrea să pună libertatea de a face avort în constituția Franței: "Nimic nu va putea împiedica sau anula ceea ce va fi astfel ireversibil" - Profimedia Images

Președintele Macron a profitat de omagierea națională a avocatei feministe Gisèle Halimi pentru a confirma că un proiect de lege privind includerea avotului în Constituție va fi depus „în lunile următoare”.

„Vreau astăzi (...) să gravăm libertatea femeilor de a recurge la întreruperea voluntară a sarcinii (în legea fundamentală). (...) Să mă asigur în mod solemn că nimic nu va putea împiedica sau anula ceea ce va fi astfel ireversibil”, a declarat președintele Franței, în sala de judecată a primei camere a Curții de Apel a Palatului de Justiție din Paris, potrivit Mediafax.

Decizia, luată după revocarea deciziei Roe vs. Wade, în Statele Unite

Articolul continuă după reclamă

Cu ocazia „Zilei Internaționale a Drepturilor Femeilor”, șeful statului preia astfel filosofia proiectului de lege propus inițial de șefa deputaților Renașterii, Aurore Bergé. La începutul legislaturii, președinta grupului majoritar din Adunare își asumase această cauză ca reacție la veștile venite din Statele Unite: o decizie fără precedent a Curții Supreme care pune în discuție acest drept, considerat anterior fundamental.

„Convingerea mea ca femeie, ca cetățean și ca parlamentar este că, înainte de sfârșitul mandatului meu, Constituția va fi modificată și va include dreptul la avort”, declara atunci aleasa regiunii Yvelines.

Subiectul a ajuns în Senat unde, împotriva tuturor șanselor, majoritatea de dreapta a votat în favoarea constituționalității avortului. Cu toate acestea, a existat un detaliu: parlamentarii din Camera superioară au insistat ca doar „libertatea femeilor” de a face avort - și nu „dreptul” - să fie consfințită în legea fundamentală. Emmanuel Macron și-a asumat și el această poziție.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Inflaţia a scăzut în luna septembrie. Simțiți ieftinirile la buzunar?
Observator » Ştiri externe » Macron vrea să pună libertatea de a face avort în constituția Franței: "Nimic nu va putea împiedica sau anula ceea ce va fi astfel ireversibil"