Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regimul lui Macron, comparat cu cel al lui Ceauşescu din cauza reformei pensiilor. Franţa intră într-o nouă zi de grevă generală

Francezii nu vor sub nicio formă să muncească mai mulţi ani. Aproape 3.500.000 de oameni au ieşit în stradă, revoltaţi de creşterea vârstei de pensionare. Cea mai mare grevă din ultimii 30 de ani a paralizat toată ţara. Au fost anulate sute de curse aeriene iar trenurile s-au oprit în gări. Manifestaţiile s-au transformat rapid în lupte de stradă cu poliţia în mai multe oraşe. Haos a fost şi în Belgia, unde pompierii au luat cu asalt sediul Comisiei Europene.

de Redactia Observator

la 08.03.2023 , 08:52

Greva a început ieri, de la primele ore ale dimineţii. Manifestanţii au blocat străzi, intrările în gări şi aeroporturi. În Lyon, forţele de ordine au risipit protestatarii cu gaze lacrimogene şi au tras focuri de avertisment. 

La Nantes s-au ridicat baricade, iar la Rennes manifestaţia chiar a degenerat în confruntare între poliţie şi câteva sute de tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în negru. Şi la Paris, la coloana manifestanţilor sindicali s-au alăturat aproape o mie de indivizi calificaţi de poliţie drept "perturbatori". Forţele de ordine au intrat în acţiune după ce aceştia au încercat să devasteze sediile unor agenţii bancare. A fost avariată şi o maşină, până când agresorii şi-au dat seama că aparţinea unui medic venit să acorde asistenţă manifestanţilor. 

Peste 40 de persoane au fost arestate în toată ţara, cele mai multe la Paris. Potrivit poliţiei, nouă agenţi au fost răniţi. Numărul manifestanţilor a fost cel mai mare de la începutul protestelor faţă de proiectul de reformă a pensiilor. 

Vezi și

Haos în Transporturi, în Franţa

Pe acelaşi subiect

Mii de oameni au rămas fără curent electric după ce rafinăriile au fost blocate. Sute de curse aeriene au fost anulate, la fel şi cele de tren, în timp ce transportul public a fost complet paralizat în marile oraşe. 

Localnici: Nu sunt multe trenuri, e destul de complicat pentru cei care trebuie să meargă la muncă, mai ales când locuiești departe, dar înțeleg că oamenii s-au săturat să lucreze din ce în ce mai mult. 

Traficul feroviar va fi perturbat şi astăzi. A fost a şasea grevă sindicală care a paralizat Franţa în mai puţin de două luni din cauza creşterii vârstei de pensionare cu doi ani, de la 62 la 64 de ani. Franţa are acum una dintre cele mai mici vârste de încetare a muncii din Uniunea Europeană. Măsura guvernului vine ca parte a unui plan mai amplu de stabilizare a economiei. 

Dumitru Theodor, român stabilit în Franţa: Ei ştiu ceea ce vor şi până când nu se va remedia problema ei nu se vor opri din a protesta. Mulţi oameni intră în grevă, multe fabrici se opresc. 

Haos şi în Belgia

Sindicatele au anunţat deja noi mobilizări generale sâmbătă şi apoi la 15 martie, când manifestaţiile vor fi însoţite şi de greve. Dar Emmanuel Macron este hotărât să nu cedeze însă în faţa presiunii sindicale. 

Emmanuel Macron , preşedintele Franţei: Am întâlnit mulți oameni care mi-au spus să ne ținem tare pentru că avem nevoie de asta și susțin o reformă care pune capăt regimurilor speciale. 

Din cauza reformei pensiilor, regimul lui Macron a fost comparat cu cel al lui Nicolae Ceauşescu. "Nimeni nu poate guverna împotriva poporului său‼️ Sunt statistici despre asta, ca cel de jos. a scris unul dintre sindicalişti pe Twitter, alături de o fotografie cu Elena şi Nicolae Ceuşescu". 

Haos a fost şi peste graniţă în Belgia unde în stradă au ieşit pompierii. Salvatorii au intrat cu forţa în sediul Comisiie Europene şi s-au luat la bătaie cu forţele de ordine. Au aruncat cu petarde şi fumigene. Vor salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune şi să li se permită să se pensioneze la 60 de ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Preferaţi să plătiţi cu cardul sau cash atunci când faceţi cumpărături?
Observator » Ştiri externe » Regimul lui Macron, comparat cu cel al lui Ceauşescu din cauza reformei pensiilor. Franţa intră într-o nouă zi de grevă generală