Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mai mulți morți în urma unui atentat cu bombă asupra unui microbuz al ONU

Șase până la nouă angajați ai ONU în Somalia au murit luni dimineață într-o explozie a unui microbuz al ONU în localitatea Garowe, capitala regiunii autonome somaleze Puntland

de Redactia Observator

la 20.04.2015 , 11:06

Șase până la nouă angajați ai ONU în Somalia au murit luni dimineață într-o explozie a unui microbuz al ONU în localitatea Garowe, capitala regiunii autonome somaleze Puntland. 

'Credem că bomba era instalată pe microbuz și a fost detonată în apropierea birourilor ONU', a declarat Abdulahi Mohamed, un responsabil al poliției din Puntland citat de AFP, în contextul în care inițial se credea că explozia a fost provocată de o mașină capcană la intrarea taberei ONU.

'Baza ONU nu a fost afectată și nu a fost o mașină-capcană', a precizat responsabilul citat. Potrivit AFP, numărul morților este de șase, printre care un străin. 'Am confirmat moartea a șase angajați ai ONU, între care un străin', a mai spus el.

Articolul continuă după reclamă

Alte surse de securitate citate de AFP susțin că este posibil ca explozia să fi fost provocată de detonarea unei bombe artizanale instalate pe carosabil la trecerea autovehiculului ONU.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Mai mulți morți în urma unui atentat cu bombă asupra unui microbuz al ONU