Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"M-am rugat lui Dumnezeu să-mi salveze viața". Un ucrainean a trăit iadul pe pământ, după ce a căzut în mâinile rușilor

Apar tot mai multe mărturii despre atrocitățile rușilor în Ucraina. Un bărbat din localitatea Borodeanka îi acuză pe invadatori că l-au torturat timp de trei zile, în timp ce alți prizonieri ca el au dispărut fără urmă, potrivit The Guardian

de Redactia Observator

la 07.04.2022 , 18:20

"M-am rugat lui Dumnezeu să-mi salveze viața". Un ucrainean a trăit iadul pe pământ, după ce a căzut în mâinile rușilor "M-am rugat lui Dumnezeu să-mi salveze viața". Un ucrainean a trăit iadul pe pământ, după ce a căzut în mâinile rușilor

Petro Titenko, în vârstă de 45 de ani, a povestit despre cele trei nopți de iad, în care a fost prizonierul rușilor și cecenilor, timp în care a fost bătut, forțat să îngenuncheze în ceea ce i s-a spus că este mormântul său și amenințat cu arma.

Titenko, soția sa, Iulia, fiul lor în vârstă de 21 de ani și fiica de 15 ani au fost forțați să se mute din centrul localității Borodeanka în Druzhnia, la periferia orașului, pe 26 februarie, după ce un obuz le-a distrus locuința. Însă, abia acum avea să înceapă, cu adevărat, iadul lor.

Capturat când voia să-și viziteze fratele

Articolul continuă după reclamă

În Druzhnia, familia s-a mutat în pivnița casei. Dar în seara zilei de 18 martie, Titenko a decis să iasă pentru a vedea ce face fratele său, aflat la doar 4 kilometri distanță. La jumătatea drumului, în jurul orei 18.30, trei soldați ruși înarmați cu mitraliere au ieșit din pădure și l-au acuzat că a divulgat locațiile forțelor rusești armatei ucrainene. A fost percheziționat, i-au fost legate mâinile la spate și i s-a pus un sac în cap.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul povestește că rușii l-au dus în pădure, unde l-au legat în spatele unui tanc pe care apoi l-au pornit, astfel încât el să inhaleze fumul de la țeava de eșapament. După 30 de minute motorul a fost oprit, iar el a rămas acolo. Incapabil să se miște, Titenko a stat toată noaptea, afară, în frig, gândindu-se la ce este mai rău.

Ulterior, ucraineanul a fost mutat într-un alt loc, unde se mai aflau și alți prizonieri. „Unii strigau, alții plângeau”, și-a amintit el. Toți au fost bătuți. „Am fost bătut timp de 15-20 de minute. Am fost lovit cu o mitralieră în cap, împușcat în picioare. În tot acest timp m-am rugat lui Dumnezeu să-mi salveze viața”.

Umilințele îndurate de prizonierii ucraineni

Umilirea și intimidarea au continuat. A fost dezbrăcat până la lenjerie. „Căutăm tatuaje ucrainene pe corpul tău”, i-a spus un soldat. „Dacă le găsim, le vom jupui”. Prizonierii au fost apoi forțați să îngenuncheze, timp de o oră. Apoi au fost percheziționați. Un obiect considerat suspect de către ruși a fost găsit în buzunarele unui bărbat. „A fost scos și nu l-am mai văzut”, povestește Titenko. 

Ulterior, prizonierii rămași au fost eliberați, două zile mai târziu. Pe Titenko l-au lăsat la 32 de kilometri de casă, fără altă posibilitate de a ajunge la familie, decât pe jos. Însă nu avea niciun document de identificare la el și știa că va trece prin punctele de control rusești.

La început, soldații ruși l-au întrebat cine este. El a răspuns că a fost în captivitate și nu are acte. I s-a permis să treacă, iar povestea s-a repetat până la al patrulea punct de control, pe unde trecea un convoi de blindate. „Un soldat rus mi-a cerut să îngenunchez și să-mi aplec capul. Să nu le văd echipamentele. Dacă nu, voi fi împușcat în cap”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Alegeri SUA: pe cine aţi prefera preşedinte, Donald Trump sau Kamala Harris?
Observator » Ştiri externe » "M-am rugat lui Dumnezeu să-mi salveze viața". Un ucrainean a trăit iadul pe pământ, după ce a căzut în mâinile rușilor