Antena Meniu Search
x

Marea Britanie impune șase luni de restricții, din cauza numărului în creștere de infectări și decese provocate de coronavirus

Britanicii au soarta pecetluită. Pentru următoarele șase luni, se întorc la restricţii. Nu mai au voie în baruri după ora 22, sunt rugaţi să muncească de acasă şi nu mai au voie pe stadioane. Oamenii îi acuză pe politicieni că le-au stricat sărbătorile. Carantina a ajuns şi la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene. Summit-ul programat mâine s-a amânat, după ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în izolare.

de Redactia Observator

la 23.09.2020, 23:26

Vezi și
  • Barurile din Marea Britanie se vor închide la ora 22.00.
  • Spectatorii nu vor avea acces la evenimentele sportive.

De mâine, toate restaurantele și barurile din Anglia sunt obligate să închidă la ora 22, clienţii trebuie serviţi doar la masă, iar toată lumea va purta mască. Clienţii şi-o pot da jos doar când mănâncă sau beau. 

Nunţile pot avea loc, dar doar cu 15 invitaţi, iar întâlnirile în familie şi cu prietenii trebuie limitate la un grup de șase persoane. Se amână şi reîntoarcerea suporterilor pe stadioane. 

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Tragica realitate, atunci când ai COVID, este că o tuse uşoară pentru tine poate fi condamnarea la moarte pentru altcineva. Dacă respectăm aceste reguli simple, vom trece împreună peste această iarnă.

Britanicii spun că, dacă aceste restricţii vor rămâne în vigoare jumătate de an, va fi ca şi cum Guvernul a anulat Crăciunul şi Anul Nou şi îl compară pe Boris Johnson cu Grinch. 

Deşi Guvernul insistă că restricţiile nu sunt la fel de aspre ca în primăvară, oamenii au intrat deja în panică. Mulţi profită de ultimele seri în care pot petrece în voie şi au umplut pub-urile. Alţii au golit deja magazinele. Ca şi în primăvară, prima dispărută de pe rafturi a fost hârtia igienică. 

De cealaltă parte a Oceanului Atlantic, în plină campanie electorală, nu se vorbeşte încă de o nouă carantină, chiar dacă numărul morţilor tocmai ce a depăşit 200.000, cel mai mare din lume. 

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii: Ei bine, cred că e păcat. Cred că dacă nu am fi acţionat cum trebuie şi bine, aţi fi avut două milioane şi jumătate de morţi. 

Suedia pare imună la toate aceste frământări. Ţara europeană care nu s-a izolat în faţa pandemiei pare să fi atins imunitatea de turmă. 

Profesorul Kim Sneppen, expert în răspândirea coronavirusului la Institutul Niels Bohr din Copenhaga, susţine că Suedia ar fi învins pandemia. 

Ieri au fost înregistrate doar 239 de cazuri noi şi niciun mort. E drept că, în Stockholm, unde sunt mai multe focare, autorităţile iau în considerare introducerea unor restricţii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Marea Britanie impune șase luni de restricții, din cauza numărului în creștere de infectări și decese provocate de coronavirus