Antena Meniu Search
x

Marea prăjitură de Crăciun de la Dresna

Tradiţionalele târguri de Crăciun şi-au deschis porţile în toate marile oraşe ale Germaniei. Dar cel din Dresda a avut ceva deosebit

Vezi și

Tradiţionalele târguri de Crăciun şi-au deschis porţile în toate marile oraşe ale Germaniei. Dar cel din Dresda a avut ceva deosebit

O uriaşă prăjitură, după o reţetă specifică Saxoniei, a fost prezentată, cu mândrie, de patiseri, înainte de a fi tăiată şi împărţită, spre deliciul vizitatorilor.

Târgul de Crăciun din centrul istoric al Dresdei este, în fiecare an, locul unde se poate degusta tradiţionala prăjitură ŞTOLĂN. Iar de Advent, adică în primul sfârşit de săptămână de după 26 noiembrie, patiserii oraşului îşi unesc forţele pentru a pregăti un Ştolăn de dimensiuni impunătoare. Cel din acest an a cântărit trei tone şi a fost adus, ca de obicei, pe un atelaj special tras de cai.

Fireşte, pentru a tăia prima bucată a fost nevoie de un cuţit pe măsură, cu o lamă placată cu argint, de 120 centimetri. Publicul era, însă, nerăbdător nu doar să vadă ci să şi guste minunea. Drept pentru care brutarii s-au înarmat cu cuţite mari şi mici şi s-au grăbit să o împartă mulţimii.

65 de patiseri au muncit, aproape o lună, la prepararea uriaşei prăjituri, de fapt un fel de chec îmbrăcat în zahăr pudră. Efortul a fost atât de intens încât nici n-au apucat să o guste şi în familie.

Tradiţia prăjiturii Ştolăn datează din Evul Mediu. Legenda spune că u n chec de două tone a fost oferit regelui August cel Puternic, poreclit Hercule al Saxoniei. În zilele noastre, marea degustare serveşte unui scop nobil: fiecare bucată de vreo 500 de grame a fost vândută pe cinci euro, fondurile fiind destinate unor acţiuni umanitare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Marea prăjitură de Crăciun de la Dresna