Marii absenţi de la Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a. Figuri importante care nu i-au fost alături la parada de joi
Momente de sărbătoare cum nu au mai fost în Regatul Unit, unde este celebrat Jubileul de Platină, în onoarea reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. În onoarea suveranei de 96 de ani, timp de patru zile, vor fi organizate peste 6.000 de petreceri şi evenimente. Văzută din ce în ce mai rar în public, regina a apărut la balcon, în uralele a zeci de mii de oameni.
Cu zâmbete largi pe chip şi emoţionaţi, sute de mii de britanici au venit în faţa Palatului Backingham pentru regina lor. Este pentru prima oară în istoria Regatului Unit când este celebrat Jubileul de Platină.
Londra, în haine de sărbătoare. Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a
Festivitatea regală a început cu celebra paradă militară, Trooping The Colour. Caleştile regale au deschis parada: în prima dintre ele au stat Camilla - viitoarea Regină, Kate, ducesă de Cambridge şi cei trei copii ai săi. Moştenitori ai tronului, prinţul Charles şi fiul lui prinţul William, dar şi singura fiică a reginei, prinţesa Anne, au venit călare la Palat, aşa cum cere tradiţia.
În vârstă de 96 de ani şi vădit slăbită, suverana a rămas în palat. A ieşit doar pentru scurt timp în balcon, acelaşi balcon din care, în urmă cu 70 de ani saluta pentru prima dată în rolul de regină. La vederea ei, mulţimea a izbucnit în urale. I-au stat alături trei generaţii de membrii ai casei regale. Copiii prinţului William şi ai ducesei de Cambridge au atras toate privirile. Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis s-au plimbat prin faţa reginei şi s-au alintat pe tot parcursul ceremoniei.
- Salutul Reginei Elisabeta, de la balconul Palatului Buckingham. Moment în premieră anul acesta, la Jubileul de...
- Prinţul Louis, în centrul atenţiei la Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta. Reacţiile lui amuzante au atras...
- Jubileul reginei Elisabeta. Patru zile de festivități pentru celebrarea a 70 de ani de domnie ai monarhului britanic
Marii absenţi de la Jubileul Reginei Marii Britanii
Marii absenţi au fost al doilea dintre fiii reginei, prinţul Andrew, acuzat de abuz sexual, şi prinţul Harry şi soţia lui Meghan, care au renunţat la îndatoririle regale şi nu au avut acces în balconul principal. La ceremoniile de azi au participat şi principesa Margareta, custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Consort.
Regina Elisabeta a II-a rămâne cel mai iubit membru al familiei regale. "Este cel mai bun model de urmat din lumea întreagă. A domnit timp de 70 de ani şi nu a călcat niciodată greşit, nu a spus niciun cuvânt greşit şi nu a supărat pe nimeni", spune unul dintre admiratorii ei.
Petreceri au loc în tot Regatul Unit şi în Commonwealth timp de patru zile. Străzile au fost decorate cu portretele reginei, iar magazinele sunt pline de suveniruri cu chipul acesteia. Britancii au dormit în corturi, pe stradă, ca să prindă un loc în față la paradă: "Suntem aici pentru a-i mulţumi pentru că a avut grijă de noi timp de 70 de ani". "Am vrut să trăim pe viu experienţa Jubileului: Londra în haine de sărbătoare, vremea, oamenii, toată lumea este foarte fericită. Este o experienţă incredibilă!", spun englezii.
Regina Elisabeta a primit în dar un cal de la Macron
Omagii pentru regină au venit şi din străinătate. Emmanuel Macron i-a trimis reginei cadou un cal, botezat Fabulous. De la eveniment nu au lipsit nici incidentele. Un grup de oameni s-a aşezat pe jos în faţa militarilor în timpul defilării. Protestatarii au fost reţinuţi rapid însă de forţele de ordine.
În această seară vor fi aprinse peste 3.000 de focuri de tabară pe întregul teritoriu britanic şi în Commonwealth. Flacăra principală va fi aprinsă la Castelul Windsor. Mâine, Familia Regală va participa la o ceremonie în Catedrala Sf.Paul din Londra.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰