Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mark Zuckerberg, forţat să îşi ceară scuze după ce copiii au fost hărţuiţi pe Facebook sau Instagram

Audieri tensionate în Senatul american, despre o problemă delicată a plantei - copiii abuzaţi online. Directorii executivi ai celor mai cunoscute reţele sociale au stat faţă în faţă cu părinţi care şi-au pierdut copiii din cauza hărţurii sau a provocărilor de pe TikTok. Audierea a oscilat între emoţii şi declaraţii tari, iar Mark Zuckerberg a fost forţat să îşi ceară public, scuze. 

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 21:03

Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, preşedintele platformei X, fosta Twitter, reprezentanţii TikTok şi Snapchat au fost interogaţi de senatorii americani mai mult de patru ore. Politicienii îi acuză că nu fac suficiente eforturi pentru a opri abuzurile la care sunt supuşii copiii în mediul online. "Domnule Zuckerberg, știu că nu vreți să fie așa, dar aveți mâinile pătate de sânge. Aveți un produs care ucide oameni", a declarat Lindsay Graham, senator. Instagram a introdus restricţii abia săptămâna trecută, după ce un raport secret al META, ajuns în presă, a dezvăluit că 100.000 de copii sunt hărţuiţi online de pedofili în fiecare zi.

Senatul american a fost plin de părinţi ai căror copii au căzut victime reţelelor sociale

Mark Zuckerberg s-a văzut nevoit să îşi ceară scuze familiilor. "Îmi pare rău pentru tot ceea ce ați pățit cu toții. Nimeni nu ar trebui să treacă prin lucrurile prin care au trecut familiile voastre", a declarat Mark Zuckerberg. Senatul american a fost plin de părinţi ai căror copii au căzut victime reţelelor sociale. Mason este una dintre ele. A murit în 2019, la doar 15 ani, după ce a răspuns unei provocări fatale de pe Tik Tok.

Vezi și

"Nu vom mai permite ca aceste societăţi să continue să profite de copiii noștri prin provocări, exploatare sexuală", a declarat Joann Bogard, mama lui Mason. Părinţii a peste 60 de adolescenţi au dat în judecată anul trecut Snapchat, pe care au acuzat-o că a devenit „reţeaua socială a drogurilor“.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Ştiri externe » Mark Zuckerberg, forţat să îşi ceară scuze după ce copiii au fost hărţuiţi pe Facebook sau Instagram