Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Maşina aia zboară! Ce naiba?" Momentul în care uraganul Idalia ia pe sus o maşină aflată în trafic. Scene şocante în SUA

Uraganul Idalia a lăsat în urma lui distrugeri imense în sudul Statelor Unite. Cel puţin trei oameni au fost ucişi, în timp ce mii de case au fost inundate sau au rămas fără acoperiş. Din cauza rafalelor de vânt de până la 200 de kilometri pe oră, mii de copaci şi stâlpi de electricitate au fost puşi la pământ.

de Redactia Observator

la 01.09.2023 , 08:34

Acoperişul distrus al unei benzinării arată puterea distructivă cu care uraganul Idalia s-a abătut asupra statului Florida. Cele mai afectate au fost comunităţile mici. Oraşul Perry arată ca o zonă de război: sunt case distruse, copaci rupţi de la jumătate şi geamuri sparte ale magazinelor. 

Dezastru după uraganul Idalia

"Partea de sus a acoperișului a cedat şi s-a prăbuşit peste mine, cei trei copii ai mei şi peste nepotul meu. Fiica mea este însărcinată în cinci luni. Așa că stătea întinsă pe o parte a patului, iar acoperișul a căzut peste ea. Dar am reușit să o scot de acolo", povesteşte un american.

Vezi și

În unele regiuni, apa a ajuns la doi metri. În oraşul Tampa Bay, localnicii nu s-au mai putut deplasa decât cu ajutorul caiacelor. "Am chemat 5.500 de membri ai Gărzii Naţionale din Florida. Avem, de asemenea, câţiva membri din Garda de Stat şi mai avem opt echipe de căutare şi salvare", a declarat Ron DeSantis, guvernator Florida.

Pe acelaşi subiect

În timp de guvernatoul îi avertiza pe oameni, un copac a căzut peste casa lui. Familia lui DeSantis a scăpat teafără.

Maşină luată pe sus de tornadă

Cele mai afectate au fost statele Florida şi Georgia. 850 de zboruri au fost anulate acolo, iar aeroportul Tampa a fost închis mai multe ore. 300.000 de oameni nu aveau încă electricitate, la ore bune după trecerea uraganului. După ce şi-a pierdut din putere, Idalia a fost încadrată ca furtună tropicală şi a lovit Carolina de Nord şi de Sud. Acolo, un şofer a surprins o scenă şocantă. O tornadă a răsturnat o maşină aflată în trafic: "Maşina aia zboară! Ce naiba?"

De la Casa Albă, Joe Biden a urmărit evoluţia vremii şi a ţinut legătura cu guvernatorii statelor afectate. "Nu cred că cineva mai poate nega impactul crizei climatice. Uitaţi-vă în jur! Inundații istorice, secete mai intense, căldura extremă, incendii importante care au provocat pagube semnificative cum nu am mai văzut până acum", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.

Preşedintele american urmează să meargă mâine în Florida pentru a vedea pagubele lăsate în urmă de Idalia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Ştiri externe » "Maşina aia zboară! Ce naiba?" Momentul în care uraganul Idalia ia pe sus o maşină aflată în trafic. Scene şocante în SUA