Antena Meniu Search
x

Meciul secolului. Elon Musk şi Mark Zuckerberg se vor bate în cuşcă. Unde va avea loc lupta dintre cei doi miliardari

Elon Musk şi Mark Zuckerberg se vor bate. La propriu. Şeful Meta a acceptat provocarea lansată de omologul său de la Twitter, iar lupta va avea loc în Las Vegas.

de Redactia Observator

la 22.06.2023, 15:36

Meciul secolului. Elon Musk şi Mark Zuckerberg se vor bate în cuşcă. Unde va avea loc lupta dintre cei doi miliardari
- Profimedia

Elon Musk a fost cel care a venit cu ideea unui duel direct între el şi Mark Zuckerberg după ce au apărut zvonuri că Meta lucrează la lansarea unei platforme ce se vrea a fi rivala Twitter. Elon Musk a scris pe Twitter că este "gata pentru un meci în cuşcă". Mark Zuckerberg a răspuns provocării cu o captură a mesajului lui Musk, alături de mesajul "Trimite-mi locaţia". Contactat de jurnaliştii americani, Mark Zuckerberg nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect, dar purtătorul de cuvânt al Meta a declarat că mesajul lui Zuckerberg nu a fost o glumă.

Lupta va avea loc, cel mai probabil, în Las Vegas

Elon Musk a dat reply pe Twitter la ştirea despre lupta dintre el şi Zuckerberg: "Vegas Octagon". Asta reprezintă locaţia centrului UFC Apex din Nevada. Elon Musk a recunoscut într-un interviu că el nu face exerciţii fizice aproape niciodată, dar este convins că va câştiga lupta cu Zuckerberg pentru că este mai masiv decât şeful Meta. "Am o mișcare numită The Walrus, pe care am folosit-o pe un prieten de-al meu care este foarte agil. O să mă întind pe tine și nu poți scăpa", a declarat Musk în cadrul unui podcast.

De partea cealaltă, Mark Zuckerberg a postat pe Facebook un antrenament de-al său şi a vorbit în numeroase podcasturi despre artele marţiale. Mai mult, în luna mai a acestui an, şeful Meta a participat la primul său turneu de jiu-jitsu. A fost antrenat pentru această competiţie de mai mulţi sportivi care participă în UFC. "Am participat la primul meu turneu de jiu jitsu și am câștigat câteva medalii pentru echipa Guerrilla Jiu Jiu Jitsu", a fost mesajul postat de Zuckerberg pe Instagram, alături de fotografii cu medaliile de argint şi aur câştigate.

Cei doi magnaţi se află în dezacord de ani de zile, având concepţii diferite asupra lumii, de la politică la inteligenţa artificială. Însă animozitatea dintre ei a crescut şi mai mult odată cu apariţia unui potenţial concurent direct pentru Twitter.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Meciul secolului. Elon Musk şi Mark Zuckerberg se vor bate în cuşcă. Unde va avea loc lupta dintre cei doi miliardari