Mesaj de încurajare transmis de Putin, de ziua națională a Rusiei. Medvedev a publicat o poza că steagul Rusiei în Kiev
Preşedintele Vladimir Putin a marcat luni ziua naţională a Rusiei făcând apel la mândria patriotică a ruşilor în ceea ce el a spus că este un "moment dificil" pentru ţară, dar nu a făcut nicio referire directă la contraofensiva ucraineană despre care Moscova afirmase anterior că este un insucces, relatează Reuters, potrivit news.ro.
La 12 iunie 1991, parlamentul rus a declarat oficial suveranitatea Rusiei faţă de Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică a fost dizolvată oficial în luna decembrie a aceluiaşi an, iar sărbătoarea din 12 iunie a fost stabilită ca zi naţională în 1992.
Vorbind la Kremlin la o ceremonie fastuoasă de decernare a unor premii cu această ocazie, Vladimir Putin nu a făcut niciun comentariu direct în legătură cu ultimele evoluţii din Ucraina, unde forţele Kievului au lansat contraofensiva mult aşteptată şi au recucerit în ultimele zile mai multe sate din estul regiunii Doneţk.
"Această sărbătoare publică marchează faptul că istoria noastră de secole, măreţia şi gloria patriei sunt inseparabile", a declarat Putin în faţa demnitarilor reuniţi la Kremlin.
"Astăzi, într-un moment dificil pentru Rusia, (sentimentele de patriotism şi mândrie) unesc şi mai puternic societatea noastră... (şi) servesc drept sprijin de încredere pentru eroii noştri care participă la operaţiunea militară specială (din Ucraina)", a mai spus Putin.
- Hartă. Cât au avansat ucrainenii după o săptămână de contraofensivă. Au eliberat mai multe sate, dar liniile...
- Ruşii au aruncat în aer un baraj mai mic din Doneţk, peste râul Mokrîe Ialî. Curtea Penală a început...
- Ucraina a anunțat primele rezultate ale contraofensivei. Progresele înregistrate pe linia frontului: 3 localităţi...
Imagini idilice publicate de Ministerul rus al Apărării, de Ziua Națională
Ministerul rus al Apărării a publicat un videoclip de ziua naţională, care prezintă scene cu lacuri ruseşti, păduri, biserici şi icoane ortodoxe, alături de imagini cu soldaţi care îşi exprimă dragostea pentru ţara lor. "Sunt rus, salvă Domnului, sunt rus, sunt atât de norocos", spune unul dintre ei. "Rusia este ca o fortăreaţă deasupra abisurilor, a rezistat şi va rezista", spune un altul.
La rândul său, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate, a postat pe canalul său de Telegram o imagine editată cu steagul tricolor alb, albastru şi roşu al Rusiei fluturând deasupra pieţei centrale din Kiev, Maidan, cu un mesaj în care spune că în curând va fi redenumită "Piaţa Rusiei".
Oleg Osipov, consilier al lui Medvedev, l-a citat pe fostul preşedinte spunând: "Kievul este ţinta noastră directă. Este un oraş rusesc şi se va întoarce acasă. Nu ne vom odihni până nu-l vom recupera. La mulţi ani de ziua naţională!".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰