Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mesajul regelui Charles al III-lea, după cutremurele din Turcia: "Nu pot decât să încerc să-mi imaginez suferinţa"

Regele Charles al III-lea a transmis, marţi, un mesaj în urma cutremurelor din Turcia. Monarhul s-a declarat şocat şi profund întristat. ”Gândurile şi rugăciunile noastre speciale se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de acest dezastru natural îngrozitor”, a transmis regele, alături de condoleanţe pentru familiile victimelor.

de Redactia Observator

la 07.02.2023 , 21:28

Mesajul regelui Charles al III-lea, după cutremurele din Turcia Mesajul regelui Charles al III-lea, după cutremurele din Turcia - Profimedia

Regele Charles al III-lea a transmis un mesaj în numele său şi al soţiei lui, Camilla. ”Soţia mea şi cu mine am fost foarte şocaţi şi profund întristaţi de vestea cutremurelor devastatoare din sud-estul Turciei. Nu pot decât să încerc să-mi imaginez amploarea suferinţei şi a pierderilor ca urmare a acestor tragedii îngrozitoare şi am dorit în mod special să transmit cele mai profunde şi sincere condoleanţe familiilor tuturor celor care şi-au pierdut apropiaţii”, a transmis regele Charles, potrivit news.ro.

Cutremur în Turcia. Mesajul regelui Charles al III-lea

Regele Charles al III-lea a adăugat un mesaj şi pentru cei afectaţi de cutremure. ”Gândurile şi rugăciunile noastre speciale se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de acest dezastru natural îngrozitor, fie prin rănire, fie prin distrugerea proprietăţii lor, precum şi către serviciile de urgenţă şi cei care au ajutat la eforturile de salvare”, a mai spus regele.

Articolul continuă după reclamă

Peste 7.200 de persoane au murit, zeci de mii sunt rănite, în timp ce un număr necunoscut de oameni au rămas blocate sub dărâmături, după ce mii de clădiri s-au prăbuşit în Turcia şi Siria, în urma celui mai puternic seism care s-a înregistrat, luni, în regiune după mai bine de un secol. Operaţiunile de salvare se desfăşoară contracronometru, mai ales că şi vremea pune probleme şi reduce şansele de supravieţuire ale celor prinşi sub ruine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Mesajul regelui Charles al III-lea, după cutremurele din Turcia: "Nu pot decât să încerc să-mi imaginez suferinţa"