Antena Meniu Search
x

Video Mii de albine au invadat terenul la un meci de tenis din SUA: "Sunt îngrozit. M-am ascuns". Cine a reuşit să salveze situaţia

Spectatori nedoriţi la un meci de tenis din Statele Unite. Mii de albine şi-au făcut apariţia pe teren în timpul unei partide. Jucătorii, dar şi arbitrul, s-au pus la adăpost de insecte şi a fost chemat de urgenţă un specialist. 

de Redactia Observator

la 15.03.2024, 21:38

Vezi și

Meciul dintre Carlos Alcaraz şi Alexander Zverev de la Indian Wells a fost întrerupt de vizita neaşteptată a unui roi uriaş. Tenismenul iberic de 20 de ani a încercat să îndepărteze cu racheta albinele, însă fără succes. Nu i-a rămas decât să se adăpostească. Meciul a fost întrerupt aproape două ore de arbitrul care s-a temut şi el că va fi înţepat: "Doamnelor şi domnilor, meciul a fost suspendat de o invazie de albine. Vă rugăm să aveţi răbdare! Vă mulţumim!"

Carlos Alcaraz, tenismen: Sunt puţin îngrozit de ele, aşa că m-am ascuns. Fugeam peste tot, nu mă mai gândeam la albine. 

Cine a salvat situaţia de pe teren

Situaţia a fost salvată de unul dintre cei mai cunoscuţi apicultori din Statele Unite, care are şi emisiuni despre viaţa şi comportamentul albinelor. Cu ochelari de soare, a intrat pe stadion ca un star rock, salutat de mulţi dintre spectatori. Fără echipament de protecţie, specialistul a adunat insectele cu un aspirator. Ulterior, le-a dat drumul în siguranţă. 

Carlos Alcaraz, tenismen: Nu am trăit niciodată aşa ceva, nu am văzut niciodată aşa ceva. Cred că o să-mi amintesc meciul fix din această cauză. Cred că toată lumea o să-şi amintească de situaţia asta. Nouă ni s-a părut amuzant, asta-i sigur. 

Care este explicaţia pentru invazie

Explicaţia pentru invazie este legată de faptul că albinele se înmulţesc în această perioadă şi caută locuri noi îi care formeze stupi. Terenurile din California sunt într-o zonă cu verdeaţă şi cu multe flori, aşa că insectele au considerat că e un loc propice în care să se oprească.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Mii de albine au invadat terenul la un meci de tenis din SUA: "Sunt îngrozit. M-am ascuns". Cine a reuşit să salveze situaţia