Militar american acuzat că a câștigat 400.000 $ pariind pe capturarea lui Maduro. Făcea parte din misiune
Un militar american, implicat în operațiunea de capturare a lui Nicolas Maduro, a fost pus sub acuzare pentru că a făcut pariuri online legate de liderul venezuelean, folosindu-se de accesul său la informații secrete. A reușit să câștige peste 400 de mii de dolari, pe care a încercat să-i ascundă în conturi de criptomonede, potrivit Reuters.
În săptămânile dinaintea capturării lui Maduro, pe 3 ianuarie, Gannon Ken Van Dyke, sergent major în Forțele Speciale ale armatei americane, a folosit informații clasificate sensibile pentru a plasa pariuri pe platforma de predicții Polymarket, mizând că forțele americane vor intra în Venezuela și că Maduro va fi înlăturat de la putere.
Un mare juriu federal din Manhattan l-a inculpat pe Van Dyke, în vârstă de 38 de ani, pentru utilizarea ilegală a informațiilor confidențiale în scop personal, furt de informații guvernamentale nepublice, fraudă pe piața mărfurilor, fraudă informatică și efectuarea de tranzacții financiare ilegale.
Cazul pare să fie prima situație în care Departamentul de Justiție formulează acuzații de tip „insider trading” legate de o platformă de pariuri pe evenimente.
"Militarii noștri au acces la informații clasificate pentru a-și îndeplini misiunile în siguranță și eficient și le este interzis să folosească aceste informații extrem de sensibile pentru câștiguri financiare personale", a declarat procurorul general interimar Todd Blanche.
Polymarket susține că a lucrat împreună cu autoritățile în acest caz
Nu au fost disponibile imediat informații despre avocatul lui Van Dyke. Acesta urmează să fie prezentat în fața unui judecător în Carolina de Nord, în cursul zilei de joi.
Pentagonul a refuzat să comenteze, trimițând solicitările către Departamentul de Justiție. Întrebat despre caz, președintele Donald Trump a spus că nu este familiarizat cu situația, dar a comparat-o cu cazul lui Pete Rose, interzis din baseball după un scandal de pariuri.
"Este ca și cum Pete Rose ar paria pe propria echipă. Dacă ar paria împotriva echipei sale, ar fi grav, dar el a pariat pe propria echipă. O să analizez situația", a spus Trump.
Într-o postare pe X, Polymarket a anunțat că a sesizat autoritățile. „Insider trading-ul nu își are locul pe Polymarket. Arestarea de astăzi demonstrează că sistemul funcționează”, se arată în mesaj.
Militarul, parte din operațiunea care l-a capturat pe Maduro
Comisia americană pentru tranzacții futures (CFTC) a formulat, de asemenea, acuzații civile împotriva lui Van Dyke. Acesta este militar activ din 2008 și a fost recent staționat la Fort Bragg, în Carolina de Nord.
Procurorii susțin că Van Dyke a fost implicat în "planificarea și execuția" capturării lui Maduro, fără a oferi detalii suplimentare. Rechizitoriul menționează și o fotografie încărcată de acesta în contul său Google în dimineața zilei de 3 ianuarie, la câteva ore după ce armata americană l-a transportat pe Maduro pe nava USS Iwo Jima.
"Fotografia îl arată pe Van Dyke pe ceea ce pare a fi puntea unei nave, în larg, la răsărit, îmbrăcat în uniformă militară americană, înarmat cu o pușcă și alături de alte trei persoane îmbrăcate similar", se arată în document.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
