Miracol după un incident aviatic în SUA. Un avion s-a prăbuşit într-o pădure, toţi pasagerii au supravieţuit
Incident aviatic în statul american New Jersey! Un avion de mici dimensiuni, cu 15 persoane la bord, s-a prăbuşit într-o pădure de lângă un aeroport. Miraculos, toţi pasagerii au supravieţuit impactului şi au fost transportaţi de urgenţă la spital. Patru sunt la ATI, iar ceilalţi au suferit răni care nu le pun viaţa în pericol. Cauza accidentului este încă necunoscută.
15 persoane au fost transportate la spital după ce o aeronavă de mici dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare și s-a prăbușit într-o zonă împădurită, lângă un aeroport din sudul statului New Jersey, miercuri seară, potrivit autorităților citate de CNBC TV18.
Incidentul a avut loc lângă aeroportul Cross Keys, aflat la aproximativ 34 de kilometri sud-est de Philadelphia, și a implicat un avion de tip Cessna 208B care transporta 15 persoane, conform unui purtător de cuvânt al Administrației Federale a Aviației (FAA), care a precizat că incidentul este în curs de investigare.
Imaginile aeriene cu avionul prăbușit îl arată în pădure, cu mai multe resturi împrăștiate în apropiere. Mașini de pompieri și alte vehicule de intervenție înconjurau locul accidentului. Trei persoane sunt evaluate la centrul de traumă al Spitalului Universitar Cooper din Camden, New Jersey, iar opt persoane cu răni mai puțin grave sunt tratate în departamentul de urgență, a declarat Wendy A. Marano, purtătoare de cuvânt a spitalului. Alte patru persoane, și ele cu răni minime, așteaptă evaluări suplimentare, a mai spus ea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰