Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Miracolul din Thailanda. Primii patru copii salvaţi din peşteră au fost scoşi la suprafaţă

Miracol în Thailanda. Primii patru copii din cei 12 blocaţi în subteran de două săptămâni au ajuns la suprafaţă. Este o misiune contracronometru care se derulează deja de multe ore şi care se estimează că va mai dura câteva zile.

de Redactia Observator

la 08.07.2018 , 21:31

Miracol în Thailanda. Primii patru copii din cei 12 blocaţi în subteran de două săptămâni au ajuns la suprafaţă. Este o misiune contracronometru care se derulează deja de multe ore şi care se estimează că va mai dura câteva zile.

'Am salvat patru copii din peştera Tham Luang. Un succes uriaş!', este vestea pe care lumea o aştepta cu răsuflarea tăiată. Un miracol după 2 săptămâni de spaimă, rugăciuni şi planuri nesfârşite.

Primii doi copii, ambii în vârstă de 14 ani, au ajuns la suprafaţă în jurul orei 15,00, ora României, iar următorii doi au fost scoşi 60 de minute mai târziu. 

Vezi și

O armată de medici şi echipaje de urgenţă i-a întâmpinat chiar la gura peşterii, apoi, băieţii au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la cel mai apropiat spital unde vor rămâne 24 de ore în carantină. 

Pe acelaşi subiect

Deşi planul iniţial era ca adolescenţii mai puternici să fie evacuaţi primii, salvatorii au schimbat strategia în ultimul moment. I-au scos la suprafaţă pe cei mai slăbiţi, după aproximativ 5 ore prin galeriile înguste şi întortochiate ale peşterii. 

Cea mai periculoasă porţiune a fost un tunel de 30 de metri complet inundat şi plin de noroi. Pe acolo, fiecare copil a fost ghidat de câte doi scafandri. Cu măşti de oxigen şi echipamente profesionale, băieţii s-au scufundat, unul câte unul, prin galeria extrem de îngustă. Un drum fără întoarcere, pe care toţi cei patru copii l-au străbătut cu bine.

A fost prima şi singura lor şansă, după 16 zile de captivitate sub pământ. Doar astăzi, apele s-au mai retras puţin. 

Narongsak Osatanakorn, coordonatorul misiunii de salvare:

Nu există zi mai bună pentru evacuare decât ziua de astăzi! 

Intervenţia a început la ora locală 10, când 13 scafandri au intrat în peşteră. La misiune au luat parte şi 5 membri ai forţelor navale. Deocamdată, salvarea se opreşte aici, pentru că a fost consumat tot oxigenul. Din raţiuni de siguranţă, următoarea operaţiune va începe în 10 sau chiar 20 de ore. Opt copii sunt şi acum blocaţi în peşteră, la 900 de metri adâncime, alături de antrenorul lor în vârstă de 25 de ani, cel care i-a condus acolo. Lui, părinţii copiilor i-au trimis o scrisoare emoţionantă.

Vrem să ştii că noi nu te învinovăţim şi nu vrem să te învinovăţeşti nici tu. Înţelegem situaţia şi te susţinem. Apreciem dragostea, sprijinul şi modul în care ai grijă de copiii noştri, este mesajul părinţilor.

Cei 12 copii au rămas blocaţi în peşteră pe 23 iunie, când o ploaie puternică a inundat galeriile de ieşire. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Miracolul din Thailanda. Primii patru copii salvaţi din peşteră au fost scoşi la suprafaţă