Video Bărbat căutat cu drone şi câini în 4 judeţe după ce a furat o armă şi muniţie dintr-o locuinţă
În vestul ţării, poliţiştii caută de peste 24 de ore un bărbat suspectat că a furat o armă de foc dintr-o locuinţă din Caraș-Severin. Căutările se desfăşoară în patru judeţe, cu ajutorul dronelor, camerelor de termoviziune şi a câinilor de urmă.
Este vorba despre un bărbat din municipiul Caransebeș a cărui fotografie a fost făcută publică.
Individul a furat arma de vânătoare din satul Poiana Lungă, comuna Cornereva, dintr-o casă în care ar fi locuit câteva zile, iar ulterior s-a întors, a spart un geam și a forțat ușa de la intrare.
Un localnic a fost cel care a dat alarma când a văzut geamul respectiv spart, iar înainte să fugă, bărbatul a furat dintr-o cutie metalică una din cele două arme de vânătoare deținute legal de proprietar, dar și muniția aferentă.
Echipaje de jandarmie, de polițiști, dar și voluntari îl caută peste tot, iar dacă nu îl vor găsi în cel mai scurt timp, au de gând să extindă căutările.
La aceste căutări participă inclusiv câini de urme, sunt folosite și drone și camere de termoviziune.
Cum arma nu a fost găsită, autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să nu se apropie de acest individ dacă îl zăresc și să sune imediat la 112.
