Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Momentul în care mai mulţi parlamentari austrieci ies din sală în timpul discursului lui Zelenski: "Loc pentru neutralitate"

Deputaţii Partidul Libertăţii din Austria, de extremă dreapta şi cu orientare pro-Rusia, au părăsit joi camera inferioară a parlamentului austriac în timpul discursului preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Ei susţin că acest demers ar încălca neutralitatea Austriei, relateză Reuters.

de Redactia Observator

la 30.03.2023 , 13:17

Partidul Libertăţii (FPOe) avertizase cu câteva zile în urmă că va organiza o formă de protest faţă de discursul lui Zelenski. Parlamentarii săi au asistat la începutul discursului preşedintelui ucrainean şi apoi au ieşit din sală, relatează news.ro

Ei au lăsat pe pupitrele lor pancarte cu logo-ul partidului pe care scria "Loc pentru neutralitate" sau "Loc pentru libertate".

"Este trist că FPOe este singurul partid din parlament care ia în serios neutralitatea noastră permanentă, apărând astfel pacea", afirmase marţi liderul FPOe, Herbert Kickl, într-un comunicat.

Vezi și

Zelenski s-a adresat parlamentarilor austrieci prin intermediul unei legături video, mulţumind Vienei pentru ajutorul umanitar şi pentru asistenţa acordată în proiecte precum curăţarea terenurilor de mine antipersonal. Austria susţine că neutralitatea sa o împiedică să se implice militar în conflict şi, deşi susţine Ucraina din punct de vedere politic, nu poate trimite ţării arme în lupta sa împotriva invaziei ruseşti.

Dintre cele cinci partide din parlamentul austriac, FPOe are al treilea cel mai mare număr de locuri în camera inferioară. În prezent, are un uşor avans în sondajele de opinie faţă de social-democraţii din opoziţie şi faţă de conservatorii cancelarului Karl Nehammer, care guvernează în coaliţie cu Verzii de stânga. Actualul parlament de la Viena are mandat până în toamna anului viitor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care mai mulţi parlamentari austrieci ies din sală în timpul discursului lui Zelenski: "Loc pentru neutralitate"